Până în luna iulie 2024, administratorii asociațiilor de proprietari din condominiu trebuie să se prezinte..
Biroul politici de reintegrare a comunicat că, Tiraspolul a fost notificat să renunțe la intenția..
Actorul și umoristul Gheorghe Urschi, cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, împlinește astăzi, 18 ianuarie, 76..
Începând de astăzi, 18 ianuarie, Aeroportul Internațional Chișinău are abrevierea RMO și nu KIV, așa..
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, însoțit de vicepreședintele pentru cooperare internațională, Eremei..
La 11 ianuarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un tânăr în vârstă..
Două polițiste de frontieră vor reprezenta Republica Moldova la Campionatul Balcanic, organizat în Turcia, informează..
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, ajunul Bobotezei, ziua în care a fost botezat..
Canoista Elena Glizan a început anul 2024 în fotoliu de lider al clasamentul mondial în..
Consolidarea relațiilor comercial-economice ale Republicii Moldova cu țările membre ale Uniunii Europene, precum și parcursul..