Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a purtat discuții cu Francesca Bonelli, reprezentanta de țară a..
Primăria Chișinău a lansat o petiție prin care se cere cel puțin 50% din contribuțiile..
Victimele Holocaustului au fost comemorate într-un flashmob care a avut loc în scuarul Parlamentului. Acțiunea,..
Ministerul Energiei a publicat calendarul licitațiilor pentru construcția capacităților mari de energie regenerabilă. Potrivit acestuia,..
În conformitate cu cerințele Convenției UEFA de recunoaștere a calificării antrenorilor, Departamentul Tehnic al Federației..
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu Johannes Hahn, Comisarul European..
În anul 2023, Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în 36 de ședințe, în cadrul..
Mâine, 23 ianuarie, vicepremierul Nicu Popescu va întreprinde o vizită de lucru la București, unde..
Peste 19 de mii de persoane au achitat în primele trei săptămâni din luna ianuarie..
Un ofițer al Serviciului Asigurare Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP)..