Un șef de secție din cadrul Institutului Oncologic a fost reținut, cu puțin timp în..
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a prezentat Raportul asupra inflației și decizia..
Agenţia „Moldsilva” a iniţiat o serie de controale în fondul forestier naţional – proprietate publică..
În perioada 7–13 februarie 2022 (săptămâna 6) au fost înregistrate 16 809 cazuri de COVID-19, dintre..
Lucrările de reparație a îmbrăcămintei rutiere din beton asfaltic, a peste 11 km de pe..
În punctul de trecere a frontierei comun Palanca – Maiaki – Udobnoe a fost depistat..
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, însoțit de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie Falca, a..
Serviciul protecție internă și anticorupție, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale,..
Parlamentul intenționează să revizuiască legislația privind contractarea zilierilor pentru desfășurarea lucrărilor agricole necalificate, simplificând procedura..
În cazul constatării unei tentative de introducere sau scoatere ilicită pe/de pe teritoriul Republicii Moldova a..