Comisia Electorală Centrală (CEC) și Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) au încheiat astăzi, 28 februarie..
A fost suspendată achitarea drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor deputatei Marina Tauber, din cauza absențelor..
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut discuții cu primarii și directorii de instituții din raionul..
Partidul Social Democrat European (PSDE) spune că demiterea judecătorului Alexei Paniș este încă o dovadă..
Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” a desfășurat, astăzi, un flashmob la Ministerul Finanțelor, protestând împotriva creșterii..
Germania, prin intermediul Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, va susține Republica Moldova cu..
La Beijing, Vlad Batrîncea, membru al Comitetului Politic al PSRM, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova,..
Ministerul Justiției informează opinia publică despre recepționarea unei notificări din partea Delegației Uniunii Europene în..
Parlamentul a respins moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Sănătății în domeniul medicinii și a sănătății..
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, astăzi, în localitatea Avdarma, cu reprezentanți ai societății..