Ministerul Justiției a organizat, pentru a doua oară în această săptămână, consultări pe marginea proiectului..
La 20 februarie 2025, în cadrul unei emisiuni la televizor, deputatul PAS Andrian Cheptonar, a răspândit..
Dumitru Ivanov, vicepreședintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), spune..
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „INIMA MOLDOVEI”, într-o postare video pe rețelele de socializare, a..
Poziția Partidului Social Democrat European (PSDE), într-o declarație cu privire la votarea de către majoritatea..
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în..
Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că nu există niciun motiv..
Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de elaborare a Strategiei Naționale pentru Cultură și Patrimoniu 2035, un..
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în Germania, a fost primit Premiul Reinhard Mohn din partea Fundației..
Proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) a fost..