Un nou Regulament va clarifica regulile de organizare a învățământului dual în Moldova

Un nou Regulament va clarifica regulile de organizare a învățământului dual în Moldova

Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării a elaborat și a propus spre consultare publică Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea învățămîntului dual. Documentul stipulează condițiile legale necesare pentru buna funcționare a acestui tip de învățământ în Republica Moldova și urmează să fie aprobat oficial de către Guvern.

Învățământul dual presupune că 70% din studii au loc direct la întreprindere, iar 30% în instituția de învățământ. În anul de studii 2016-2017, aproximativ 20 companii au implementat programe de studii în învățămînt dual, în colaborare cu nouă școli profesionale.

„Numărul agenților economici interesați să dezvolte programe de studii în învățămîntul dual este în creștere. Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării a inițiat elaborarea Regulamentului pentru a stabili condițiile legale și regulile de organizare a acestei forme de învățământ și a evita orice interpretări din partea actorilor implicați în domeniu”, menționează Silviu Gîncu, Șef Direcție Învățământ secundar profesional și mediu de specialitate.

Printre principalele prevederi ale Regulamentului se numără clarificarea, definirea și uniformizarea termenilor legali utilizați pentru învățămîntul dual; stabilirea timpului necesar pregătirii teoretice și practice; reglementarea statutului elevului ucenic, inclusiv prin introducerea termenului de ”salariu de ucenicie”, ca mecanism de remunerare. De asemenea, Regulamentul stipulează drepturile și obligațiile părților implicate în procesul de studii, precum și modalitățile de finanțare a învățământului dual.

Urmare a implementării Regulamentului se așteaptă creșterea calității pregătirii elevilor în cadrul învățămîntului profesional tehnic, precum și a satisfacției agenților economici față de forța de muncă formată în cadrul acestui tip de învățămînt.

Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățămîntului dual poate fi consultat pe pagina web oficială a ministerului, la compartimentul transparenţă decizională, precum şi pe linkul http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4458.

Share