Subiectele de pe agenda bilaterală moldo-română, discutate la nivel înalt

Subiectele de pe agenda bilaterală moldo-română, discutate la nivel înalt

Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, l-a primit astăzi, 14 iunie 2017, pe Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, interlocutorii au avut un schimb de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate de pe agenda bilaterală moldo-română, precum şi a perspectivelor dezvoltării acestora.

Cei doi oficiali au remarcat, de asemenea, buna cooperare a celor două ţări în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale.

Mihaela Rotari

Share