Revizuirea Acordului de Asociere cu RM și stoparea finanțărilor – PPE și ALDE a lansat un apel către instituțiile UE

Revizuirea Acordului de Asociere cu RM și stoparea finanțărilor – PPE și ALDE a lansat un apel către instituțiile UE

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul și președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Hans van Baalen, au lansat o declarație comună, prin care solicită instituțiilor Uniunii Europene să reevalueze, cât mai curând, Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, să stopeze orice tip de finanțare și să stabilească, pentru finanțări ulterioare, cele mai stricte condiționalități.

PPE și ALDE menționează că se constată în continuare o deteriorare a respectării legilor și standardelor democratice în Republica Moldova și în loc să se întreprindă acțiuni pentru prosperarea statului și bunăstarea cetățenilor, Partidul Democrat din Moldova, împreună cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, au ales să consolideze autocrația.

„În lunile recente, alianța PDM-PSRM a intensificat intimidările și presiunile în privința oponenților, după ce au ignorant recomandările Comisiei de la Veneția și au schimbat sistemul electoral. PPE și ALDE denunță cu fermitate justiția aplicată selectiv în scopul inducerii la tăcere a opoziției” – menționează oficialii europeni.

Totodată, ei subliniază că, pe lângă atestarea scăderii nivelului de libertate a presei, a abuzurilor din partea instituțiilor statului și a presiunilor asupra societății civile, „Guvernul moldovean, sub conducerea alianței lui Plahotniuc – PDM-PSRM, a dus Moldova departe de a fi campionul Parteneriatului Estic”.

„PPE și ALDE lansează un apel în adresa instituțiilor Uniunii Europene, inclusiv a Serviciului European de Acțiune Externă și a Consiliul Europei, să evalueze în regim de urgență devierea de la respectarea legilor și standardelor democratice în R.Moldova, să stopeze orice finanțare, să aplice cele mai stricte condiționalități pentru finanțări ulterioare și să revizuiască cât mai curând Acordul de Asociere RM-UE” – au conchis Daul și van Baalen.

Doina Secrieru

 

 

Share