R.Moldova și Georgia au reafirmat pozițiile ferme care susțin reciproc suveranitatea și integritatea teritorială

R.Moldova și Georgia au reafirmat pozițiile ferme care susțin reciproc suveranitatea și integritatea teritorială

În cadrul unei vizite de lucru în Republica Georgia Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan s-a întâlnit cu David Dondua, Viceministrul afacerilor externe al Georgiei, potrivit unui comunicat de presă.

Discuţiile au vizat un spectru larg de subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-georgiene, situația actuală din cadrul proceselor de negocieri pentru reglementarea conflictelor existente pe teritoriile Republicii Moldova şi Georgiei, aspecte de securitate regională, precum și alte chestiuni de interes comun.

Oficialii au reafirmat pozițiile ferme ale autorităților naționale, care susțin reciproc suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Georgiei în frontierele lor internațional recunoscute, pledează pentru soluționarea pașnică, durabilă și definitivă a diferendelor teritoriale, care să conducă la constituirea unor state teritorial reintegrate, funcționale, independente și în care să fie garantată respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Doina Secrieru

Share