Procuratura Generală: Monitorizăm activitatea instituţiilor de stat responsabile de controlul respectării drepturilor în detenție

Procuratura Generală: Monitorizăm activitatea instituţiilor de stat responsabile de controlul respectării drepturilor în detenție

Procuratura Generală în permanenţă monitorizează activitatea instituţiilor de stat responsabile de controlul respectării drepturilor şi legalităţii aflării persoanelor în instituţiile care asigură detenţia, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale, anunță serviciul de presă.

Datorită implicării active a secţiei specializate a Procuraturii Generale, administraţia instituţiilor penitenciare este atenţionată asupra neadmiterii încălcării drepturilor fundamentale ale persoanelor condamnate, inclusiv şi asupra respectării legislaţiei execuţional-penale. Aceste proceduri se realizează inclusiv prin vizite planificate, cît şi inopinate în locurile de detenţie, cu înaintarea propunerilor pentru eficientizarea activităţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP). În acest context, procurorii atestă rezultate pozitive la capitolul tratament aplicat minorilor în detenţie, schimbării viziunilor asupra condiţiilor de deţinere a minorilor, inclusiv metodelor şi strategiilor noi aplicate în procesul de resocializare şi incluziune socială a acestora.

Asigurarea respectării drepturilor pacientului în locurile de detenţie a constituit, pe parcursul ultimilor ani, una dintre activităţile pe care procurorii specializaţi au pus accent deosebit, fapt ce a contribuit la ameliorarea considerabilă a situaţiei, la controlul şi prevenirea, în penitenciare, a maladiilor precum tuberculoza, infecţia HIV SIDA şi dependenţa de droguri.

Subiectul stării de sănătate al deţinuţilor este frecvent discutat în cadrul şedinţelor comune ale procurorilor cu reprezentanţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare, deoarece petiţiile parvenite la Procuratură din partea deţinuţilor şi rudelor acestora, deseori vizează anume accesul la servicii calitative de diagnosticare şi tratament.

Implicarea activă în scrierea noilor Programe naţionale de control al tuberculozei şi infecţiei HIV SIDA pentru anii 2016-2020, cu discutarea în sedinţele grupurilor multidisciplinare şi tehnice de lucru, a făcut posibilă identificarea soluţiilor pentru asigurarea accesului deţinuţilor la servicii de tratament echivalente sectorului civil. Legislaţia prevede că asistenţa medicală a deţinuţilor este finanţată din bugetul de stat (circa 3,5 milioane de lei anual) şi donaţii externe (circa 5 milioane de lei anual), preponderent pentru medicamentele antituberculoase şi antiretrovirale. O sarcină prioritară pentru sistemul penitenciar constă în creşterea finanţării din partea statului pentru menţinerea rezultatelor pozitive, fapt care urmează a fi in continuare monitorizat atît de procurori, cît şi de alţi actori implicaţi.

Pe parcursul ultimilor 15 ani sistemul penitenciar a avut multe realizări în implementarea pachetului comprehensiv de servicii prevenire HIV, actualmente, fiind disponibile 12 din 15 activităţi recomandate. Realizarea acestor intervenţii fac penitenciarele mai sigure nu doar pentru deţinuţi, ci şi pentru personalul angajat, de aceea controlul respectării recomandărilor naţionale şi internaţionale ţine de responsabilitatea tuturor structurilor guvernamentale.

Ca rezultat final al eforturilor comune, în cadrul şedinţei a 37-a a Comitetului de Program al UNAIDS din noiembrie 2015, sistemul penitenciar din Republica Moldova a fost recunoscut la nivel mondial ca exemplu de bune practici în prevenirea virusului HIV. Anual se depistează circa 30 cazuri noi de infecţie cu HIV la deţinuţi, iar aproximativ 200 persoane infectate HIV trec prin sistemul penitenciar.

Complexul de măsuri întreprinse pe parcursul realizării Programului Naţional de Control şi profilaxie a tuberculozei pentru anii 2011-2015, sunt în concordanţă cu Politica Naţională de Sănătate şi Programul departamental de control al tuberculozei. Toate acestea au contribuit la micşorarea, de aproximativ 3 ori, a incidenţei tuberculozei la deţinuţi, de la 495 cazuri în 2006, pînă la 91 cazuri în anul 2014 (53 cazuri noi de tuberculoză şi 38 cazuri de recidivă). În 9 luni ale anului curent, au fost notificate 81 cazuri de tuberculoză la deţinuţi (cazuri noi – 54 persoane şi recidive – 27 persoane), inclusiv 29 depistate la intrare în sistemul penitenciar (35,8%). Numărul deţinuţilor cu tuberculoză s-a micşorat de circa 10 ori, de la 1152 bolnavi în anul 2001 pînă la 124 bolnavi la finele a 10 luni ale anului 2015. Activităţile integrate şi conlucrarea cu structurile guvernamentale şi neguvernamentale în cadrul controlului tuberculozei în sistemul penitenciar a fost recunoscut din anul 2013 ca model de bune practici de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Procuratura va continua să monitorizeze situaţia la acest capitol şi va iterveni în fiecare caz de încălcare a drepturilor persoanelor private de libertate.

Doina Secrieru

Share