Președintele CC, Constantin Tănase – la Kiev. Ce s-a convenit

Președintele CC, Constantin Tănase – la Kiev. Ce s-a convenit

Curtea Constituţională a Ucrainei a întrunit recent reuniunea preşedinţilor Curţilor Constituţionale a Ucrainei, Georgiei, Lituaniei, Republicii Moldova – membri ai Asociaţiei Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mării Negre și Baltice.

Conform comunicatului de presă, declarația de fondare a Asociației a fost semnată în data de 26 octombrie 2015 la Vilnius de către președinții Curților Constituționale din Georgia, Lituania, Moldova și Ucraina. Potrivit Declaraţiei de fondare, statele-membre recunosc necesitatea consolidării independenţei curţilor constituţionale şi instituţiilor echivalente ca factor esenţial în asigurarea democraţiei, preeminenţei dreptului şi supremaţiei Constituţiei, împărtăşesc obiectivul comun de a promova schimbul de informaţii referitoare la cele mai bune practici juridice în domeniul dreptului constituţional, etc.

Dat fiind faptul că toţi membrii Asociaţiei s-au reunit la Kiev pentru a participa la Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică privind introducerea recursului individual în Ucraina, preşedinţii Curţilor Constituţionale menţionate s-au întrunit în cadrul Reuniunii pregătitoare a Asociaţiei pentru a puncta unele chestiuni despre viitoarea cooperare şi posibilele acţiuni ce urmează a fi desfăşurate.

În cadrul întâlnirii, părţile au discutat aspecte privind comunicarea membrilor Asociaţiei, proiectele comune şi planul de acţiuni pentru următorul an.

Totodată, s-a convenit asupra organizării unei conferinţe la Chişinău, la sfârşitul lunii iunie 2016, formatului şi numărului de participanţi la viitorul eveniment. Au fost puse în discuţie, de asemenea, chestiuni privind viitoarea extindere a Asociaţiei.

Folosind acest prilej, preşedinţii Curţilor Constituţionale au discutat despre alte evenimente de pe agenda internaţională. În context, Preşedintele Curţii Constituţionale a Ucrainei dl Yurii Baulin i-a informat pe colegi despre organizarea, în perioada 6-9 octombrie 2016, a Conferinţei internaţionale cu ocazia aniversării a 20-a a Curţii Constituţionale a Ucrainei, lansându-le invitaţia să participe la această manifestare.

Doina Secrieru

Share