Moldova și Germania pledează pentru consolidarea dialogului politic

Moldova și Germania pledează pentru consolidarea dialogului politic

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, a avut ieri, 28 august 2017, o întrevedere cu Însărcinatul Guvernului Federal pentru probleme ale imigranţilor de origine germană şi minorităţi naţionale, deputat al Bundestag-ului Federal german, Hartmut Koschyk – potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul întrevederii, oficialii au remarcat caracterul de parteneriat durabil şi constructiv dintre cele două ţări şi au discutat aspecte de pe agenda bilaterală, respectiv cele care au în vedere consolidarea dialogului politic, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.
Interlocutorii au abordat, de asemenea, subiecte ce vizează Strategia Republicii Moldova de consolidare a relaţiilor interetnice şi politicile în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.

Doina Secrieru

Share