Ministrul Bîtca, împreună cu o comisie de specialitate, a verificat calitatea lucrărilor de construcție a locuințelor sociale de la Soroca

Ministrul Bîtca, împreună cu o comisie de specialitate, a verificat calitatea lucrărilor de construcție a locuințelor sociale de la Soroca

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca împreună cu o comisie de specialitate au verificat astăzi, calitatea lucrărilor de construcție efectuate pe șantierul de construcție a locuințelor sociale din raionul Soroca și au stabilit un termen de dare în folosință a apartamentelor, potrivit unui comunicat de presă.

Procedura se numește recepție la terminarea lucrărilor și este o etapă obligatorie la finalizarea oricărui obiect construit. Astfel, specialiștii în domeniu, împreună cu executantul, proiectantul și reprezentanții  Inspecției de Stat în Construcții  certifică dacă antreprenorul și-a onorat sarcinile și obligațiile contractuale și a respectat documentația de execuție a lucrărilor de construcție.

„După această etapă, antreprenorul mai are un termen de două săptămâni pentru a remedia obiecțiile comisiei și a da în folosința beneficiarului cele două blocuri locative. În prezent mai sunt cîteva apartamente în care se finisează pardoselile și se instalează obiectele sanitare. Țînînd cont de categoriile de cetățeni cărora le sunt destinate aceste apartamente am urmărit cu strictețe ca accesul în bloc și inclusiv în apartamente să fie prevăzut și pentru persoanele cu necesități speciale”, a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca. De asemenea, ministrul a menționat că toate concluziile, inclusiv obiecțiile comisiei vor fi consemnate într-un proces verbal și transmise antreprenorului pentru a le remedia.

Amintim, proiectul de construcție a locuințelor sociale la Soroca a fost inițiat în în septembrie 2014, iar costul total al acestuia constituie circa 2,2 mln euro. Cele 72 de locuințe sociale vor fi date în folosință la cheie și vor dispune de obiecte sanitare instalate, gresie și faianță, pardoseli laminate, pereți și tavane vopsite, încălzire autonomă. De asemenea, menționăm că locuințele sociale sunt construite în țara noastră cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei ce oferă țării noastre un împrumut de circa 20,4 mln euro pe un termen de 20 de ani, cu o perioadă de grație de circa 5 ani.

Totodată, subliniem, locuinţele sociale sunt repartizate de către autorităţile publice locale în baza unui contract de locațiune, încheiat pe o perioadă determinată de timp. Prevederile contractului includ condiţiile de locaţiune, tarifele, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor.

01 02 03 04 05 06 07 08 09

Maria Roșca

Share