Membrul Consiliului de Integritate care a câștigat peste 18 mii lei la Loteria Națională a Moldovei

Membrul Consiliului de Integritate care a câștigat peste 18 mii lei la Loteria Națională a Moldovei

Oficial.md continuă seria de materiale privind averile membrilor Consiliului de Integritate. De această dată este vizat Viorel Rusu, expertul juridic al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Potrivit declarației de venituri și proprietăți pentru anul trecut, Viorel Rusu a avut venituri din:  salariul de la CALM – 311 793 lei, salariu de la USM – 37 388 lei și de la AAP 3 921 lei. Totodată, a avut venituri din servicii de la SRL „Infotago” – 1250 lei, de la AO „CSID” – 1630 de lei, SRL „Trimetrica” – 33 913 lei, IP „Grad-Constructor” – 15 464 lei, din drepturi de autor de la SRL „Pro Noi” – 361 de lei și de la „Moldpresa” – 3800 lei. El indică și un „câștig” de la SA „Loteria Națională a Moldovei” – 18 976 lei. Soția sa a obținut din salariu de la Serviciul de Stare Civilă – 53 144 lei.

Rusu indică în declarația de avere 3 terenuri agricole, dobândite în anul 2000, toate fiind neevaluate, 2 terenuri pentru construcții, dobândite prin decizia Primăriei Burlănești, în 2006,  neevaluate, dar și 2 terenuri agricole – cumpărate în 2010, cu valoare de 13705 lei și 26649 lei.

Membrul CI indică un apartament, dobândit în 2008, de 50,1 m.p., cu valoare de 274536 lei, jumătate dintr-o casă de locuit, prin moștenire din 1996, de 27,8 m.p., cu valoare de 4748 de lei și un apartament în folosință, din 2000, de 72,5 m.p..

Viorel Rusu deține o Toyota Corola, fabricate în 2003, cumpărată în 2008, cu valoare de 93 mii lei.

El mai indică și două credite  – scadente la 2017 și 2023, cu sumă inițială de 503 000 lei și 10 000 lei.

Oficial.md a mai publicat materiale cu averile membrilor CI: Serghei Ostaf, Oleg Efrim, Victor Micu, Mircea Roșioru și Tatiana Pașcovschi.

Doina Secrieru

Share