Instruirea străinilor în instituţiile de învăţământ din Moldova se va face în baza unui nou Regulament

Instruirea străinilor în instituţiile de învăţământ din Moldova se va face în baza unui nou Regulament

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la studiile străinilor în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova. Noile prevederi vor contribui la sporirea atractivității sistemului naţional de educație pentru cetățenii străini și îmbunătățirea calităţii serviciilor educaţionale prestate, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul aprobat reglementează organizarea studiilor persoanelor din alte state, fiind stabilită într-un mod detailat procedura de admitere a cetățenilor străini în instituţiile de învăţământ general şi profesional tehnic. În acest sens, în vederea eficientizării procedurii de înmatriculare, a fost redus numărul documentelor care urmează a fi prezentate Ministerului Educației.

De asemenea, Regulamentul stabilește condițiile de admitere în învăţământul superior din Republica Moldova pentru ciclurile de licenţă, master şi doctorat și reglementează procedura de realizare a transferului studenţilor străini, atât de la instituţii de învăţământ din străinătate, cât şi în interiorul ţării. Cetățenii altor state vor putea opta pentru programe de studii în limba română sau limbile de circulaţie internaţională autorizate, admiterea fiind condiţionată de promovarea unui test de cunoştinţe de limbă.

 Potrivit Regulamentului, instituţiile de învăţământ care prestează servicii educaţionale străinilor vor fi responsabile pentru organizarea calitativă a procesului de instruire, autenticitatea şi veridicitatea actelor din dosarele străinilor prezentate Ministerului Educației, familiarizarea persoanelor admise la studii cu legislaţia care vizează regimul străinilor în Republica Moldova și prezentarea anuală a rapoartelor statistice privind numărul de străini înmatriculaţi.

În prezent, 4369 de străini din 52 de state ale lumii sunt înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

 

Maria Roșca

Share