Galbur și Lavrov s-au întâlnit la Bișkek. Vezi ce au discutat!

Galbur și Lavrov s-au întâlnit la Bișkek. Vezi ce au discutat!

În marja reuniunii Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor CSI care s-a desfăşurat astăzi la Bişkek, Republica Kârgâză, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său rus Serghei Lavrov.

În cadrul întrevederii, cei doi miniştri au abordat un şir de subiecte care vizează stadiul actual şi perspectivele relațiilor bilaterale moldo-ruse. Ei au apreciat pozitiv relansarea dialogului politic şi au reiterat interesul reciproc în depăşirea cât mai grabnică a problemelor şi dificultăţilor existente în relaţiile dintre cele două ţări.

Cei doi interlocutori au salutat, de asemenea, relansarea recentă a procesului de negocieri în formatul „5+2” în vederea identificării unei soluţii politice pentru problema transnistreană în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi adoptării unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană.

 

Doina Secrieru

Share