Evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană – discutat cu șeful EUBAM în Moldova și Ucraina

Evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană – discutat cu șeful EUBAM în Moldova și Ucraina

La 8 august, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan l-a primit în vizită pe şeful Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), Tesoriere Andrew.

Potrivit unui comunicat de presă, discuţia a fost axată pe subiecte de actualitate privind managementul integrat al frontierei de stat moldo-ucrainene, din perspectiva extinderii controlului în comun la toate punctele de trecere amplasate pe segmentul central (transnistrean) al acesteia, aspecte ce vizează libera circulație, implementarea componentei DCFTA din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi facilitarea activităţii agenţilor economici din regiunea transnistreană.

De asemenea, interlocutorii s-au referit la evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană, rezultatele cooperării dintre EUBAM şi autorităţile moldoveneşti, precum şi iniţiativele pentru următoarea perioadă.

Doina Secrieru

Share