Cine sunt cei patru candidați la șefia Agenției Naționale de Integritate și ce funcții au deținut anterior

Cine sunt cei patru candidați la șefia Agenției Naționale de Integritate și ce funcții au deținut anterior

Până acum în concursul pentru funcția de președinte și vicepreședinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI) au depus dosarele patru candidați, dintre care trei doare au fost incomplete, astfel, ieri, membrii Consiliului de Integritate au decis prelungirea concursului cu încă 10 zile.

Astfel, potrivit CI, în concurs s-au înscris Victor Strătilă, Anatolie Donciu, Lilian Chișcă și Teodor Cîrnaț.

Victor Strătilă este vicepreşedinte în exercițiu al ANI (fostă CNI). El a fost numit de Parlament în funcția de vicepreședinte al CNI la 4 aprilie curent. Strătilă şi-a început activitatea profesională în anul 1994 la Procuratura municipiului Chişinău, iar în perioada anilor 1998-1999 a deţinut funcţia de procuror al secţiei anchetă penală din cadrul instituției sus-menționate.

Victor Stratila

Victoria Lungu NU-și dorește un IUBIT! Află cum motivează acest fapt!(fostă CNI). Și-a început activitatea profesională în 1974, până în 1975 a activat în calitate de laborant al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Pomiculturii, Viticulturii şi Vinificaţiei. 1975 – 1977 – Serviciul militar în Armata Sovietică;  1977 – 1979 – pictor la Filarmonica de Stat şi Palatul Naţional “Octombrie” (Nicolae Sulac); 1983 – 1986 – anchetator în Procuratutra raionului Călăraşi; 1986 – 1990 – anchetator în Procuratura raionului Sovietic, or. Chişinău; 1990 – 1993 – ajutor superior al procurorului raionului Sovietic, orașul Chişinău; 1993 – 1996 – adjunct al Procurorului sectorului Botanica, municipiul Chişinău; 1996 – 1999 – procuror-adjunct al Procuraturii de circumscripţie Chişinău; 2002 – 2007 – colaborator al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, actualmente – Centrul Național Anticorupție; 1999 – 2002 – procuror prim-adjunct al municipiului Chişinău; 2007 – 2010 – decan al Facultăţii de drept a Universităţii de Studii Europene din Moldova; 2010 – 2012 – prorector al Universităţii de Studii Europene din Moldova. In 2012 până în 2016 a deținut funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate, iar din 2016 până în prezent este președinte în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate. Totodată, mai deține funcțiile: 2008 – prezent   Formator (prin cumul) la Institutul Național de Justiție; 2002 – prezent   Formator (prin cumul) la Academia de Administrare Publică; 1996 – prezent  Lector (prin cumul) la Universitatea de Științe Europene din Moldova.

donciu-4

Lilian Chișcă deține funcția de șef Direcției control venituri și proprietăți din cadrul CNI. Anterior, a deținut funcția de consultant principal în Direcţia control de interese personale din cadrul CNI.

foto: moldovacurata.md

foto: moldovacurata.md

Teodor Cîrnaț este membru al Consiliului Superior al Magistraturii din 2014. El deține studii în domeniul juridic și a activat în 1997 în calitate de avocat, Fundaţia Soros, Moldova; expert în domeniul administraţiei publice, Asociaţia Tinerilor Jurişti, Moldova, 1998-1999; expert în domeniul drepturilor omului, Asociaţia Femeilor Jurişti, Moldova, 2001; avocat, Union Fenosa, Moldova, 2000 – 2002; expert în domeniul drepturilor omului, PNUD Moldova, 1998 – 2002; expert în domeniul drepturilor omului, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, 1998 – 2002; avocat, Baroul de avocaţi al Universităţii de Stat din Moldova, 1996 – 2011; avocat, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, 2004 – 2006; director executiv, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, 2006 – 2012; director, Biroul Asociat de avocaţi „Comitetul Helsinki”, 2011 – prezent, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, 2001 – prezent. Teodor Cîrnaț a deținut și funcția de consilier municipal.

cirnat

Amintim că, ieri s-a decis prelungirea concursului pentru funcția de președinte și vicepreședinte al ANI cu încă 10 zile. Astfel, în această perioadă, trei candidați deja înscriși Anatolie Donciu, Lilian Chișcă și Teodor Cîrnaț vor putea să-și completeze dosarele, iar alți doritori vor putea candida la cele două funcții.

Doina Secrieru

Share