Cine monopolizează mesajul unionist și de ce?

Cine monopolizează mesajul unionist și de ce?

Autor: Vitalia Pavlicenco, voxpublika

Zilele trecute, Victor Ponta, președintele PSD din România, a confirmat, la lansarea sa în campania pentru Cotroceni, Sloganul electoral ”Spre Marea Unire din 2018”, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Noi, membrii PNL.md, salutăm acest mesaj politic și electoral, reconfirmat după o mică bâlbâială, plasată între integrarea europeană și refacerea unității naționale românești, ca reacție la grohăitul rusesc.

Am salutat, anterior, pozițiile proUnire, exprimate de alți lideri politici din România, inclusiv de Președintele (încă) Traian Băsescu. L-am invitat în Consiliul Unirii, precum îl invităm și pe Victor Ponta (propunem PSD.ro să adere la CU), unde mai sunt partide unioniste, unul fiind PPDD al Simonei Man.

PNL, membru al Platformei unioniste ”Consiliul Unirii”, împreună cu alte componente, este unicul partid – și cu Statut unionist – din al doilea stat românesc, cel care, după promovarea consecventă a obiectivului unionist, a formulat sloganul electoral ”Marea Unire s-a făcut în 1918. Împreună, facem Reîntregirea în 2018”.

Plasarea acestui slogan al PNL fost menționată pozitiv de opinia publică, mai ales în contextul crizei ucrainene, care înțelege că securitatea ne e în pericol și că România este sub scutul NATO, pe care ni-l poate oferi și nouă. Rusia a reacționat dur zilele acestea. Și a reînceput propaganda că ”România ar vrea să anexeze Basarabia”, știindu-se, bine, că numai Moscova anexează teritorii. România nu are o asemenea experiență (cum spunea bine Băsescu în Europa). Românii trebuie, pot și vor fi împreună în baza dreptului istoric, în temeiul dreptului inalienabil la unitate națională.

Revenim, însă, la mesajul unionist al liderilor de la București.

Am saluta dacă și PNL din România, care a înfăptuit Marile Uniri, ar pleda pentru o Mare Unire în 2018.

Ceea ce, însă, am remarcat în comentarii la articolele noastre este mai vechea manipulare legat de ”cine, oare, promovează ideea Unirii și în ce măsură este credibil”? Noi, PNL, cunoaștem șmecheria, folosită de unii pretinși politicieni, liberali, intelectuali, români de profesie ș.a., conform căreia ”Mesajul Unirii e bun, e curajos, dar nu ne prea place că îl promovează PNL sau, mai ales, Vitalia Pavlicenco”. De ce?

Dincolo de faptul că, de multă vreme, cei care au tocat banii Statului Român, cu răsdistincții românești, trebuiau să pregătească populația românească pentru o de mentalitate și nu au făcut-o, ca să îi apropie de idealul Reîntregirii; dincolo de faptul că nici alții, din interese meschine, nu sunt sinceri cu sine – e și problema că cei ce îi finanțează, îi și controlează și le dictează. Pe noi, PNL, nimeni nici nu ne finanțează, nici nu ne controlează, ceea ce o fi supărând unele cercuri obișnuite cu controlul și previzibilitatea controlaților.

În cazul PSD.ro este, însă, altceva. Argumentul că nu ar fi credibil un partid sau un lider de peste Prut când vorbesc de Unire miroase a manipulare, monopolizare și chiar obrăznicie. Când noi, PNL, unioniștii din Consiliul Unirii, am amintit unor tineri, ce ne-au exprimat multă recunoștință pentru cooperare din 2012 până mai adineoari, că nu au fost și nu sunt unicii cu acțiuni unioniste, ni s-a reproșat că ”am monopoliza” mesajul unionist. Acest lucru ni l-a reproșat încă acum doi-trei ani și deputățelul Tomac, primul care, în ”Timpul”, a sărit, nu știm de ce, la beregata președintelui PNL.md. Când, repet, exact PNL, CU au fost cei care au tot încercat să unească forțele unioniste de Zilele Naționale, au participat, invitat sau sprijinit toate acțiunile altor unioniști, deși ne-am pomenit și cu amenințări cu bătaia pentru asta, când exact PNL a salutat orice mesaje unioniste, de la oricine provin.

Și ar fi li asta cum ar fi, deși nu e corect. Însă zilele acestea citesc reacția virulentă contra lui Ponta și Leancă a lui Băsescu, presupusul patron al unor unioniști mai teribiliști, prezenți mereu la acțiuni cu neunionistul Tomac sau cu șovăielnicii pe acest obiectiv de pe malul Bâcului.

Și ne întrebăm dacă cineva e onest și de ce își arogă dreptul de a decide cine monopolizează ceva și cine nu.

Și amintesc aici un interviu repostat și de noi, unde intervieverul îl tălmăcește pe Băsescu: ”Chiar dacă, în acest moment, Unirea nu are suport popular în Moldova, „nu înseamnă că România nu trebuie să facă totul ce ține de ea pentru ca acest suport să crească”. Este un mesaj atât pentru Guvernele României, de acum şi din anii următori, cât și pentru viitorul Președinte al României. Traian Băsescu lasă o moştenire grea viitorului Preşedinte, care, indiferent de culoarea sa politică, va trebui să susţină discursul unionist în spaţiul public şi, mai ales, să persevereze în măsuri pentru creşterea suportului popular unionist în Moldova. Întărirea taberei unioniste în Moldova este în primul rând sarcina României, care trebuie să fie cât mai atractivă pentru moldoveni.

Exact acest lucru, despre rolul României în pregătirea Unirii, l-a menționat și Alexandru Moșanu, la Congresul al III-lea, unionist, al PNL.

Și dacă e așa – întrebarea este: ”De ce tabăra pretins unionistă a lui Băsescu (pe care l-am menționat pozitiv când a avut asemenea mesaje), dă de înțeles că orice Președinte viitor ”va trebui să susțină discursul unionist în spațiul public”, dar când un prezidențiabil cu șanse reale spune asta e luat dur la criticat? Cine, deci, monopolizează și de ce? Nu ar fi mai cu rost și cale ca să fie salutat această poziție curajoasă și a PSD, după care să fie dur taxat dacă – peste ani – se va vedea că spune una și face alta? Exact asta o spun și pentru toți cei care sunt atât de ”deștepți” încât ”ei știu și pot decide” cine are și cine nu are dreptul să promoveze un mesaj, o poziție, o convingere, o opțiune, o viziune sau un obiectiv politic.

Faceți voi, deștepților, cine vă împiedică? Și dacă nu o faceți voi, lăsați-i pe alții să o facă și cereți-le să își îndeplinească promisiunile electorale și politice.

De pe acum mă gândesc și mă pufnește râsul la paralela, care s-ar putea repeta, când profitorii financiari ai Statului Român au mizat în alegeri pe un politician și s-au dat peste cap, dar a câștigat altul și nu știau unde să și-l bage de rușine și de penibil.

Sprijiniți principii, nu pe politicieni farisei. E sfatul meu.

În timpul unei emisiuni Adevărul Live l-am întrebat în direct pe preşedintele României, dl Traian Băsescu, despre oportunitatea discutării în spaţiul public despre Unirea României cu Moldova într-un stat federal. Domnul preşedinte a răspuns foarte diplomat, la prima vedere rezervat, dar cu mesaje foarte clare despre procesul de Unire. Iată transcriptul discuţiei:

Marius Diaconescu:

„Domnule preşedinte, Dumneavoastră aţi reuşit să aduceţi în spaţiul public o discuţie reală despre Unirea Moldovei cu România, ceea ce este într-adevăr un merit, pe care istoricii îl vor constata la momentul potrivit. Însă cred că ar trebui să depăşim discursul sentimental spre chestiuni mai pragmatice, de exemplu să ne punem întrebarea: instituţional cum va fi posibilă această Unire. Şi de aceea îmi permit să vă lansez o provocare vis-a-vis de procesul de Unire şi din perspectiva istoricului, pentru că un istoric înţelege poate altfel lucrurile. E drept, un istoric unionist convins. Cred că cea mai bună variantă, pe care va trebui să o discutăm la momentul oportun, ar fi realizarea unei federaţii între România şi Moldova, o federaţie, un stat federal în care practic Moldova îşi păstrează cea mai mare parte a atributelor statalităţii sale cu excepţia externelor, apărării şi poate moneda unică. Credeţi că o discutare a acestei variante de Unire, o aducere în spaţiul public a acestui subiect, ar contribui la apropierea momentului în care să facem această Unire?”

Traian Băsescu:

„Bună ziua! Vă mulţumesc pentru întrebare, o întrebare extrem de dificilă pentru un preşedinte în funcţie şi poate o să înţelegeţi din răspunsul meu că există nişte bariere pe care nu le voi trece. Însă m-am declarat unionist aşa că nu o să-mi neg această abordare vis-a-vis de Republica Moldova. Pentru a discuta despre refacerea, nu integrală, a României Mari, dar pentru a discuta despre Unirea cu Republica Moldova, trebuie să plecăm de la două premise pe care, sunt convins, Dumneavoastră ca istoric le înţelegeţi perfect. În momentul de faţă în România 75-80% din cetăţeni sunt pentru Unire, în Republica Moldova doar 20% din cetăţenii Republicii Moldova sunt pentru Unire. Deci din acest punct de vedere Unirea nu ar avea un suport popular. Ceea ce nu înseamnă că România nu trebuie să facă tot ce ţine de ea pentru ca acest suport să crească. Am început să facem de câţiva ani. După cum bine ştiţi sunt 5500 de burse. Acordăm cetăţenia celor care au pierdut-o fără voia lor şi familiilor lor până la gradul 3 sau 4. Încercăm interconectarea energetică. Nu o facem cu suficientă viteză, dar o facem. Încercăm să asistăm Republica Moldova în procesele de a se îndrepta către Uniunea Europeană, fie că vorbim de dreptul de a circula fără vize, care s-a întâmplat deja, fie că vorbim de asocierea la Uniunea Europeană şi Acordul de liber schimb. Eu nu consider că sprijinirea Moldovei să se îndrepte către Uniunea Europeană, sigur lucru care nu s-ar putea face fără voinţa guvernului democratic proeuropean de la Chişinău, deci eu nu consider că acest drum este un drum care ne desparte de proiectul ca la un moment dat să ne unim.Pe ce mizez? Şi v-o spun în modul cel mai sincer. Pe distanţa de la asociere până la accesul, până la intrarea în Uniunea Europeană. România a semnat acordul de asociere în 1993 şi a devenit membră a Uniunii Europene după 14 ani, în 2007. Deci acel drum care îi va apropria pe românii din stânga Prutului de România s-ar putea la un moment dat să-şi găsească soluţia scurtării într-o Unire a României cu Republica Moldova. Dar n-aş discuta astăzi şi acum despre un stat federal.”

De ce trebuie să discutăm despre Unirea României şi Moldovei într-un stat federal?

Probabil că politicienii consideră că încă nu este oportună discuţia despre modul de realizare a Unirii celor două state româneşti pentru a nu provoca antiunioniştii şi a nu deranja politicienii străini care nu agreează ideea. Însă orice discuţie publică despre Unire trebuie să fie un pas spre Unire. Dacă nu o pot face oficial politicienii, deşi sper ca măcar unii să o discute în spatele uşilor închise, astăzi, în epoca internetului, putem să ne asumăm această răspundere de a aduce în spaţiul public cât mai multe idei şi soluţii pentru a atinge acest deziderat.

Statul modern român a fost conceput după modelul francez ca un stat centralizat, ceea ce a creat întârzieri în dezvoltarea economică regională. Cât de puternic înrădăcinat este centralismul statal s-a văzut în bâlbâiala politicienilor în proiectele de regionalizare. Nu doar interesele de partid sau mai bine zis ale baronilor locali au blocat regionalizarea, cât incapacitatea politicienilor de a proiecta viitorul ţării altfel decât prin decizii centralizate de la Bucureşti. Statul centralizat din România este o piedică în realizarea Unirii.

Moldova a fost în perioada comunistă a ocupaţiei ruse un stat în cadrul federaţiei Uniunea Sovietică. Chiar dacă principalele decizii se luau la Moscova, care avea atribuţii ce depăşeau apărarea şi externele, administraţia regională cu centrul la Chişinău a dus la formarea unei conştiinţe a statalităţii. Pe baza acestei conştiinţe a propriei statalităţi, în 1991 Republica Sovietică Socialistă Moldova şi-a declarat independenţa şi a devenit Republica Moldova. În noul context conştiinţa statalităţii a evoluat, fiind considerată de mulţi moldoveni un bun de care sunt mândri şi pe care vor să îl păstreze. Mulţi moldoveni nu vor Unirea cu România tocmai din cauză că nu vor să piardă această statalitate, având amintirea, bine cultivată de propaganda rusă, a adminsitraţiei centralizate româneşti din perioada interbelică.

Până în toamna anului 2013 nu s-a discutat la nivel oficial despre un proiect de Unire a României şi Moldovei. Politicienii au ezitat să discute public această idee, unii au atins-o cel mult în spatele uşilor închise. Declaraţia publică a preşedintelui României, Traian Băsescu, despre proiectul Unirii a avut ca efect aducerea în spaţiul public a discuţiei. Indiferent de opiniile pro sau contra, discutarea ideii de Unire este un câştig. Pentru ca atât românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi Europa să conştientizeze necesitatea Unirii celor două state româneşti, trebuie să discutăm cât mai des acest proiect, pe toate canalele, nu doar diplomatice, dar şi pe cele media şi ştiinţifice.

Pe fondul acestor discuţii publice despre Unire din ultimele luni a crescut în Moldova numărul celor care sunt deschişi acestui proiect. Ezitările sunt încă multe, dar este important ca să fie cât mai mulţi moldoveni convinşi că cea mai bună opţiune este Unirea. Iar politicienii de peste Prut vor fi nevoiţi să urmeze voinţa poporului.

Unirea nu se va putea realiza fără păstrarea statalităţii Moldovei, deoarece este prea puternică conştiinţa acestei statalităţi. Cred că singura variantă viabilă ar fi realizarea unei federaţii între România şi Moldova. În cadrul acestei federaţii România ar prelua sarcina apărării, compensată prin renunţarea Moldovei la reprezentarea externă. O monedă unică ar fi necesară pentru a nu exista blocaje în dezvoltarea economică. Restul atributelor statalităţii Moldovei, echivalente cu autonomia administrativă, financiară şi legislativă, vor trebui să rămână la Chişinău.

Care ar fi câştigul moldovenilor? Integrarea imediată în Uniunea Europeană, securitatea în cadrul NATO şi acces la fondurile europene. NATO şi UE şi-au asumat riscul Unirii în momentul integrării României datorită precedentului Germaniei Trebuie să fim conştienţi că în momentul în care România a fost acceptată în NATO şi în Uniunea Europeană s-au făcut analize de risc de către specialiştii celor două structuri şi sigur, printre riscurile asumate, este şi această Unire a României cu Moldova.

Există un precedent: reunificarea Germaniei. Dacă germanii au avut dreptul să se reunifice într-o singură ţară fără să fie afectat statutul Germaniei în NATO şi Uniunea Europeană, de ce noi românii nu am avea acest drept? Nu trebuie să cerem voie nici Berlinului, nici Moscovei, nici altcuiva! Este dreptul nostru de a trăi într-un singur stat. Trebuie doar să găsim cea mai bună soluţie pentru a ne înţelege noi românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Deocamdată suntem încă în faza declaraţiilor de dragoste şi a ezitărilor celor care caută avantaje. Discuţia în sânul societăţii civile trebuie să evolueze. Trebuie să căutăm soluţii şi să le discutăm, chiar şi cu patimă. Important este să discutăm cât mai mult despre Unire, pentru ca această idee să fie percepută de cât mai mulţi. Unii azi refuză această idee, dar mâine vor avea o altă opţiune.

Cele trei mesaje ale Preşedintelui României

Răspunsul preşedintelui României la provocarea unei discuţii despre Unirea într-o federaţie a fost foarte diplomat. Mă aşteptam la acest gen de răspuns, chiar mi-l doream, fiind conştient de limitele declaraţiilor publice ale şefului statului. În ciuda rezervei afişate la suprafaţă, domnul Traian Băsescu „a scăpat” câteva mesaje importante.
1.
Chiar dacă în acest moment Unirea nu are suport popular în Moldova, „nu înseamnă că România nu trebuie să facă tot ce ţine de ea pentru ca acest suport să crească”. Este un mesaj atât pentru guvernele României, de acum şi din anii următori, cât şi pentru viitorul preşedinte al României. Traian Băsescu lasă o moştenire grea viitorului preşedinte, care, indiferent de culoarea sa politică, va trebui să susţină discursul unionist în spaţiul public şi, mai ales, să persevereze în măsuri pentru creşterea suportului popular unionist în Moldova. Întărirea taberei unioniste în Moldova este în primul rând sarcina României, care trebuie să fie cât mai atractivă pentru moldoveni.
2.
Al doilea mesaj este adresat politicienilor din Moldova, care nu trebuie să îşi facă iluzia că odată semnat acordul de asociere Republica Moldova este ca şi intrată în Uniunea Europeană. României i-au trebuit 14 ani pentru aderare, cu consensul întregului spectru politic. Câţi ani va avea nevoie Moldova pentru aderare, în condiţiile în care comuniştii antieuropeni încă mai au suport electoral? Drumul lung până la aderare, care sigur ar depăşi cei 14 ani ai Românei, poate fi scurtat prin Unire.
3.
Al treilea mesaj important, adresat atât politicienilor, cât şi societăţii civile de pe ambele maluri ale Prutului, este în ultima frază a preşedintelui: „n-aş discuta astăzi şi acum despre un stat federal”! Nu ştiu dacă această idee a Unirii într-un stat federal a fost vreodată discutată în spatele uşilor închise, însă e important că preşedintele României nu exclude această idee. Aserţiunea domnului Traian Băsescu „n-aş discuta astăzi şi acum despre un stat federal” lasă deschisă analiza acestei variante de Unire, indiferent dacă ea are loc în spatele uşilor închise sau în spaţiul public, de către societatea civilă şi de către politicieni.

 

Share