Igor Dodon: Astăzi nu voi semna decretul de dizolvare a Parlamentului. Nimeni nu mă obligă să fac acest lucru
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a susținut că situația din țară „este una foarte complicată și suntem în preajma unei destabilizări masive”, informează OFICIAL.
„Eu, personal, nu am chemat lumea în stradă. Se pare că, se înceracă de a mai prelungi mandatul de guvernare”, a comunicat Dodon.
Prin urmare, el a reacționat la precizările Curții Constituționale. „Dizolvarea sau nu a Parlamentului Republicii Moldova – conform Constituției, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor, poate să dizolve Parlamentul. Mai mult ca atât, doar Președintele Republicii Moldova, dispune de dreptul de a dizolva Parlamentul. Astăzi nu voi semna decretul de dizolvare a Parlamentului. Nimeni nu mă obligă să fac acest lucru, astăzi”, a declarat șeful statului.
„Luni voi invita fracțiunile parlamentare pentru consultări, așa cum prevede Constituția”, a precizat Dodon.
În același timp, el a comunicat dacă „pot sau nu partidele, astăzi, să mai negocieze”. „Eu am văzut interpretarea Curții Constituționale – poate, astazi, vor găsi compromisuri. Întrebarea de bază este: va fi sau nu recunoscut votul comun din Parlament, dacă găsesc ei limbă comună și voteaza Speakerul și premierul – Curtea Constituțională nu va recunoaște, Procuratura va deschide dosare penale. Deputații care vor vota merg la risc, iar dacă vor vota, pot spune că, au curaj”, a spus șeful statului.
Totodată, Dodon a anunțat că urmează să aibă o întrevedere cu mai mulți oficiali. „La ora 11, i-am invitat pe Ambasadorul Federației Ruse, al Uniunii Europene și al Statelor Unite – să-i informez cu privire la situația din țară. Poate vor veni și ei cu un mesaj”, a declarat Dodon.
Șeful statului, în același timp, a venit cu un mesaj către cetățenii R. Moldova. „Vreau să mă adresez către cetățeni – vă rog, stați acasă. Nu vă dați provocați. Nu ieșiți la proteste”, a conchis Dodon.
Mihaela Conovali