Plahotniuc – la discuții cu Hahn, Breden și Kozak. Ce le-a spus oficialilor
În cursul zilei de luni, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a avut o serie de trei întrevederi cu oficiali din străinătate aflaţi la Chişinău, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, liderul PDM s-a întâlnit astfel cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru politica de vecinătate şi negocieri de aderare, Bradley Freden, directorul Biroului pentru Afaceri Est-Europene din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi Dmitri Kozak, viceprim-ministru al Federaţiei Ruse.
„Discuţiile au vizat situaţia politică din ţara noastră, Vlad Plahotniuc subliniind faptul că Partidul Democrat are ca obiective principale asigurarea stabilităţii politice şi dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova, menţionând în acelaşi timp progresele înregistrate în cei trei ani de guvernare PDM. Liderul PDM i-a informat de asemenea pe interlocutorii săi cu privire la acţiunile întreprinse de formaţiunea pe care o conduce pentru constituirea unei majorităţi parlamentare şi a unei guvernări eficiente, în scopul sprijinirii cetăţenilor şi evitării alegerilor anticipate”, se spune în comunicat.
Doina Secrieru