Delegația RM în CUC: Sunt irelevante aspectele, invocate de partea transnistreană, precum că nu ar fi fost efectuate schimbări de infrastructură și majorări de efectiv
La ședința Comisiei Unificate de Control (CUC) din data de 30 mai, delegația Republicii Moldova a continuat eforturile pentru examinarea încălcărilor constatate în Zona de Securitate comise de formațiunile militare de grăniceri ale Tiraspolului și readucerea lucrurilor la situația prevăzută de actele de rigoare, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile s-au concentrat pe instalarea abuzivă a unui post de grăniceri transnistreni (”Курган Славы”), în perimetrul localității Pohrebea, în locul celui de „miliție”.
„Sunt irelevante aspectele, invocate de partea transnistreană, precum că nu ar fi fost efectuate schimbări de infrastructură și majorări de efectiv. Or, structurile de grăniceri au sarcini specifice, conexe controlului de frontieră. Instalarea unilaterală a acestui nou post de grăniceri contravine flagrant și prevederilor protocolului ședinței extraordinare a Comisiei Unificate de Control din 16 februarie 2012 prin care s-a decis excluderea „postului de grăniceri”, controlul fiind plasat în responsabilitatea structurilor de poliție și miliție. Pe cazul dat, în urma refuzului interlocutorilor de a plasa subiectul pe ordinea de zi a ședinței, s-a recurs la decizia consensuală de a solicita observatorilor militari să inspecteze locația de referință, cu accentul pe respectarea prevederilor protocolului menționat. Delegația noastră califică remanierile recente din cadrul pretinselor structuri de forță din stânga Nistrului și anume de transferare a unor competențe suplimentare la posturi către trupele militare de grăniceri, se înscriu în eforturile administrației regiunii transnistrene de creare a unei „frontiere” în Zona de Securitate. Aceste intenții sunt inacceptabile și contravin acordurilor de bază și protocoalelor semnate în cadrul misiunii de pacificare”, se mai spune în comunicat.
Potrivit lor, pe durata ședinței a fost aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 22-28 mai.
Doina Secrieru