Prima grădiniță de tip sanatorial din R. Moldova – urmează a fi dată în exploatare la Orhei (FOTO)

Prima grădiniță de tip sanatorial din R. Moldova – urmează a fi dată în exploatare la Orhei (FOTO)

La Orhei sunt pe ultima sută de metri lucrările de reconstrucție a primei grădinițe de tip sanatorial din Republica Moldova. Aceasta va fi dotată cu cameră salină și două piscine și va fi frecventată de copii cu probleme respiratorii, se menționează într-un comunicat al Primăriei localității. 

Proiectul este realizat la grădinița Nr. 6 din Orhei.

După cum comunică Primăria Orhei, până la sfârșitul acestui an, fostul primar de Orhei Ilan Șor și echipa sa își propun să modernizeze capital toate instituțiile preșcolare din localitate intrate în reparație.

„Când am venit în fruntea primăriei Orhei, toate grădinițele, la fel ca și cele din țară, erau într-o stare deplorabilă. Am reușit să implementăm sistemul de catering. Îmi doresc ca copiii care frecventează grădinițele, pe lângă alimentația sănătoasă, să primească și cunoștințe bune. Din acest motiv, am decis să oferim fiecărui angajat din instituțiile preșcolare câte un surplus la salariu de câte 1000 de lei”, a declarat fostul primar de Orhei, actual – deputatul Ilan Șor.

Potrivit autorităților locale, grădinița de tip sanatorial cu cerințe educaționale speciale va fi frecventată de copii cu probleme de sănătate, în special cele respiratorii. La fel, picii care au frecventat grădinița până la închiderea pentru reparație, vor putea reveni de îndată ce instituția își va relua activitatea.

Potrivit reprezentanților primăriei, instituția va dispune de camere saline, două bazine, sală de sport, dar și specialiști calificați. Noua grădiniță va dispune de șase grupe și va fi frecventată de peste 120 de copii.

img_2909_1268018

img_2770_1198190

img_2677_7063158

img_2721_8050063

foto10_3011123_2875785_2754197

foto8_827763_3133832_3153392

foto10_3011123_2875785_2754197

Mihaela Rotari

Share