CEC a constatat mai multe neconformități în rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2018
În ședința de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2018, informează OFICIAL.
În urma examinării informațiilor conținute în rapoarte, Comisia a constatat mai multe neconformități.
„În acest fel, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic „Frontul Salvării Moldovei” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova au fost obligate să prezinte, în termen de 15 zile, Registrul cotizațiilor de membru de partid în formatul stabilit de Comisie, iar Partidul Politic „Frontul Salvării Moldovei”, în același termen, Registrul donațiilor de la persoane juridice. În același context, Comisia a obligat Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova să prezinte raportul de audit privind gestiunea financiară pentru anii 2016-2018. Totodată, Comisia a atenționat partidele politice asupra obligației de a completa Raportul privind gestiunea financiară și registrele aferente în corespundere cu prevederile legale”, se spune în hotărâre.
Potrivit hotărârii aprobate de CEC, informația privind donațiile de la persoane fizice ce depășesc suma de 75 mii lei va fi transmisă Serviciului Fiscal de Stat pe lângă Ministerul Finanțelor în vederea examinării sub aspectul declarării surselor de venit sau obligațiilor fiscale ce decurg din acestea.
De menționat că, CEC va remite hotărârea spre informare Ministerului Justiției, Curții de Conturi și Agenției Servicii Publice. De asemenea, aceasta va fi remisă spre informare și executare partidelor politice.
Doina Secrieru