EGALITATEA DE GEN – o nouă dimenisiune instituţională studiată de poliţiştii aflaţi la cursurile de pregătire managerială
Timp de două zile, efectivul din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv poliţişti şi poliţiste, şi-au fortificat cunoştinţele în domeniul culturii egalităţii de gen, în cadrul cursului de pregătire managerială.
În cadrul activităţii, au fost abordate următoarele tematici:
familiarizarea cu conceptele fundamentale cu privire la egalitatea de gen;
dezbaterea stereotipurilor legate de rolul femeilor în structurile MAI;
cercetarea fenomenului discriminării pe criteriu de gen;
elucidarea barierelor în asigurarea egalităţii de gen, etc.
De asemenea, au fost prezentate priorităţile Programului naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2018-2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia. Iar cu suportul partenerilor „Platforma egalitate de Gen” şi „UN Women” (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitate de Gen şi Abilitarea Femeilor) celor prezenţi le-a fost oferit suport informativ în domeniul egalităţii de gen, care va servi ulterior managerilor în devenire la promovarea principiului egalității de șanse și de gen în funcţiile de conducere exercitate.
În scopul implementării dimensiunii de gen în sistemul poliţienesc, au fost reliefate cele mai bune practici naţionale şi internaţionale de integrare a aspectelor de gen în instituţiile de stat şi cele individuale.
În cadrul cursului, fiecare poliţist şi poliţistă a dispus de libertatea de exprimare prin prisma propriei experienţe cu privire la importanţa asigurării şanselor egale pentru femei şi bărbaţi de a evolua în carieră. Iar la finalul orelor, aceştia au fost încurajaţi/te să integreze dimensiunea de gen la locul de muncă prin reorganizarea culturii organizaţionale în domeniul de activitate.
Reamintim că, potrivit Strategiei de Dezvoltare a Poliţiei şi Suportului Bugetar pentru reforma Poliţiei – unul din angajamentele prioritare ale Poliţiei Naţionale reprezintă promovarea egalităţii de gen prin majorarea ponderii femeilor în totalul efectivului poliţienesc (de cel puţin 20% pînă în anul 2020) și întărirea imaginii pozitive a acestora la locul de muncă și în societate.
Mihaela Rotari