O femeie va sta 7 ani în închisoare pentru că a impus o tânără să se prostitueze în Turcia
O locuitoare a raionului Hânceşti, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnată la 7 ani de închisoare, după ce procurorii i-au demonstrat vina de comiterea traficului de persoane, aceasta fiind luată sub strajă chiar din sala de judecată, transmite Oficial.
Procuratura municipiului Chişinău a demonstrat că, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit în Turcia, inculpata a racolat în vara anului 2016 o tânără, cu o stare materială precară, căreia i-a procurat bilet la avion, asigurându-i transportarea la destinaţie, unde au obligat-o să se prostitueze. Timp de aproximativ trei luni, aceasta a prestat servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, jumătate din venit fiind colectat de persoane de origine turcă.
Revenită acasă, victima s-a adresat organelor de drept, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar inculpata deferită justiţiei.
Sentinţa este cu drept de atac în modul prevăzut de lege.
Statisticile arată că, în cursul anului trecut, în republică au fost înregistrate 312 infracţiuni de trafic de persoane şi crime conexe, în judecată fiind expediate 144 de dosare din această categorie, fiind pronunţate 130 de sentinţe în privinţa a 190 de inculpaţi.
Fenomenul traficului de persoane se află în permanenţă în vizorul Procuraturii Generale, care sistematizează şi monitorizează informaţiile privind starea urmăririi penale pe cauzele din această categorie, care au un profund impact social-psihologic asupra victimelor.
Mihaela Rotari