Curtea de Conturi a auditat Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Curtea de Conturi a auditat Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței din 21 mai curent, Raportul auditului financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) în anul bugetar 2018.

Actuala misiune de audit a avut drept scop exprimarea unei opinii cu privire la faptul că, Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat prezintă o imagine corectă şi fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare aplicabil.

A fost stabilit faptul că, în procesele de calculare, achitare și înregistrare a veniturilor a acestui buget și de efectuare a cheltuielilor de prestații sociale sunt implicate mai multe entități. Astfel, ținând cont de responsabilitățile acestora, probele de audit au fost acumulate în cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale și 8 entități, precum Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Inspecția Socială, Direcția asistență socială a sectorului Centru din mun. Chișinău, Direcția asistență socială Strășeni, Direcția asistență socială Ialoveni, Î.S. „Poșta Moldovei”.

Menționăm că, în aspectul responsabilităților, Ministerul Finanțelor, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul finanțelor publice, elaborează și aprobă metodologia, privind evidența contabilă și raportarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Casa Națională de Asigurări Sociale duce evidența contabilă și raportarea situațiilor financiare. Monitorizarea și analiza executării BASS este sarcina Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în calitatea sa de autoritate publică centrală în domeniul protecției sociale.

Casa Națională de Asigurări Sociale, fiind responsabilă și de administrarea acestui buget, pentru a asigura procesul de executare, inclusiv cel de achitare a prestațiilor către beneficiari, a contractat în acest sens Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” și alte instituții financiare.

Astfel, misiunea de audit a ținut cont de aceste responsabilități și obligațiuni contractuale și a evaluat impactul realizării lor asupra situațiilor financiare ale BASS, precum și asupra asigurării acordării drepturilor cetățenilor.

În cadrul verificărilor au fost constatate neconcordanțe prezentării, în Rapoartele privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, comparativ cu cadrul de raportare aplicabil și datele din evidența contabilă, a tranzacțiilor de restituire la bugetul de stat a transferurilor de mijloace bănești în sumă de 330 milioane.

Evaluarea procesului de estimare a cheltuielilor efective în valoare de peste 19 miliarde lei a stabilit că, datele din rapoartele privind executarea BASS nu sunt bazate pe valoarea reală a prestațiilor sociale calculate.

Acest fapt a fost determinat de nerespectarea normelor legale, care prevăd înregistrarea cheltuielilor prin metoda de calcul, ceea ce impune recunoașterea lor pe măsura apariției obligațiunilor față de beneficiari, indiferent de momentul plății prestațiilor.

Există unele rezerve la înregistrarea și evidența datoriilor față de beneficiarii prestațiilor sociale.

Verificarea selectivă de audit a celor mai semnificative prestații sociale, din punct de vedere valoric, a stabilit că, pentru 18 mii beneficiari, datoriile de 39 milioane lei nu au fost reflectate în evidența contabilă și în rapoarte. Aceste datorii sunt aferente plăților neridicate în termenele legale, pentru care mijloacele financiare au fost restituite de către prestatorii serviciilor de plată pe contul Casei Naționale.

Totodată, a fost constatat că, deși Casa Națională a înregistrat în evidența contabilă creanțe în sumă de 7,5 milioane lei ceea ce reprezintă valoarea prestațiilor plătite necuvenit unor beneficiari, aceste informații nu au fost prezentarea în Rapoarte.

Procesul de stabilire și plată a ajutorului social este complex și fragmentat, fiind implicate 5 tipuri de entități:

  • Direcțiile teritoriale de asistență socială – acordă și stabilesc prestația;
  • Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – asigură întocmirea listelor spre plată, și recepționează de la CNAS raportul privind plata prestației;
  • Casa Națională de Asigurări Sociale – asigură transferarea mijloacelor bănești pentru achitarea prestațiilor, înregistrarea și raportarea prestațiilor;
  • Î.S. „Poșta Moldovei” și instituțiile bancare – asigură achitarea prestațiilor sociale către beneficiari;
  • Inspecția Socială – verifică corectitudinea aplicării legislației la acordarea prestației.

Verificarea selectivă de către audit a stabilit unele iregularități la acordarea ajutoarelor sociale. Deși, valoric acestea nu sunt semnificative în raport cu cheltuielile totale, ele sunt semnificative în raport cu mărimea prestației lunare a beneficiarului.

Un alt aspect elucidat de audit ține de restituirea pe contul CNAS a mijloacelor financiare în sumă de 10 milioane lei, neridicate de beneficiari 6 luni consecutiv. Evaluarea procesului de plată a prestației către beneficiari a relevat existența a 2 cauze de neridicare a prestației, și anume:

  • neasigurarea de către Î.S. „Poșta Moldovei” a plății integrale către beneficiari a tuturor tipurilor de prestații sociale,
  • direcționarea ajutoarelor spre plată către Î.S. „Poșta Moldovei”, în timp ce beneficiarul dispunea de card bancar, unde erau achitate celelalte prestații.

Aceste circumstanțe au dus la formarea datoriilor către beneficiari:

  • în sumă de 8,8 milioane lei pentru 25 mii plăți lunare de ajutor pentru perioada rece a anului aferente ultimelor 6 luni, și
  • în sumă de peste 10 milioane lei pentru 28 mii plăți lunare de ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului, care au depășit termenul de 6 luni.

Ulterior, auditului i-au fost prezentate informații, prin care se confirmă că au fost achitate beneficiarilor, de către Î.S. „Poșta Moldovei” prestații de 5,3 milioane lei pentru ultimele 6 luni și formate liste de plată de direcțiile teritoriale de asistență socială pentru achitarea a peste 3 mii prestații pentru plățile neridicate mai mult de 6 luni. Deși, au fost restabilite unele prestații, problema nu a fost înlăturată pe deplin, în special pentru plățile cu termenul de neridicare de peste 12 luni.

În contextul realizării drepturilor cetățenilor, în calitate de persoane asigurate, auditul a constatat următoarele. Potrivit actelor normative asigurații, pentru care au fost achitate în plus contribuții individuale, pot solicita rambursări în termen de 3 ani. În anul 2018 au fost restituite 0,1 milioane lei. Totodată, s-a constatat că, unele persoane asigurate au supraplăți la buget pentru anul 2015 de la 0,7 mii până la 12,4 mii lei pe persoană, iar pentru anul 2016 de la 0,7 mii lei până la 9,7 mii lei. Astfel, până la finele anului 2019 supraplățile aferente anului 2016 pot fi solicitate de cetățenii asigurați, în baza unei cereri, ceea ce va diminua veniturile acestui buget.

În cadrul misiunii de audit, Curtea de Conturi a verificat situația privind implementarea recomandărilor formulate anterior. Astfel, urmare a două misiuni de audit precedente, au fost înaintate 25 recomandări, pentru 15 din ele termen-limită de implementare a expirat, iar pentru 10 recomandări expiră la finele lunii iunie curent. Analiza executării implementării recomandărilor, denotă că cele cu termenul expirat au fost realizate la nivel de peste 93%. Recomandarea neimplementată, ce ține de completarea cadrului normativ, a fost reiterată.

Doina Secrieru

Share