Igor Dodon a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolie
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, împreună cu familia, a participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale, organizat de Mitropolia Moldovei, la Chișinău, informează OFICIAL.
„Adresîndu-mă celor prezenți în fața Catedralei Mitropolitane din Chișinău, am menționat importanța organizării unor asemenea evenimente care contribuie la păstrarea și promovarea valorilor noastre tradiționale, care au fost apărate și transmise nouă încă de Ștefan cel Mare și Sfînt. În pofida tuturor încercărilor de a ne infiltra valori străine, peste 90 la sută dintre cetățeni se declară promotori și susținători ai familiei tradiționale. Nu vom permite să ni se distrugă ceea ce stă la baza societății noastre”, a scris, mai târziu, Dodon, pe o rețea de socializare.
În același timp, el s-a referit și la alte detalii în acest sens. „Am reiterat că, prin decret prezidențial anul 2019 a fost declarat Anul Familiei în Republica Moldova. Sunt întreprinse sute de acțiuni de susținere a familiilor tinere, celor numeroase și social-defavorizate. În conformitate cu inițiativa lansată de mine pe 15 mai, 2018, circa 300 de familii au beneficiat de indemnizația de 4000 lei, oferită de fundația Primei Doamne ”Din Suflet” familiilor în care se naște al 4-lea, al 5-lea, al 6-lea copil și mai mulți. Vom continua șirul acțiunilor în acest sens”, a conchis Dodon.
Mihaela Conovali