Declarație: R. Moldova, regretabil, este codașă în întreaga regiune pentru mai mulți indicatori
Expertul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Gîrbu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, s-a referit lau n studiu realizat de NALAS, organizația ce întrunește reprezentanți ai autorităților locale din mai multe state ale Europei Centrale și de Est, care reconfirmă că din punctul de vedere al descentralizării, democrației locale, consolidării autonomiei locale Republica Moldova continuă să livreze dezamăgiri, informează OFICIAL.
„Studiul face referință la o regiune mai mare, regiunea Europei de Est, Sud-Est. Și aici evoluțiile per ansamblu nu sunt tocmai pozitive. În întreaga regiune, procesul de descentralizare, în special de descentralizare financiară a stagnat, iar în anumite state chiar a înregistrat anumite evoluții negative. Aceste trenduri sunt diferite față de ceea ce observăm pe întreg continentul european, în statele Uniunii Europene, acolo unde procesul de descentralizare merge într-o altă direcție, deci descentralizarea atât administrativă, cât și financiară avansează. Or, în regiunea în care ne aflăm e regretabil, dar acest proces un pic a luat o altă direcție și lucrul care, de fapt, ar trebui să ne preocupe cel mai mult este modul în care avansăm noi în această dimensiune. Iar Republica Moldova, regretabil, în întreaga regiune este codașă pentru mai mulți indicatori”, a conchis el.
Mihaela Rotari