Domeniul proprietății intelectuale – promovat în cadrul Zilei Europei la Chișinău
Pe 11 mai curent, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat alături de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și alte autorități publice din Republica Moldova la celebrarea Zilei Europei 2019, în cadrul Orășelului European. Evenimentul a fost organizat de către Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și s-a desfășurat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. AGEPI a fost prezentă la eveniment cu informații și consultații în domeniul proprietății intelectuale, dar și cu produse instructiv-educative pentru copii și adulți.
În cadrul Orășelului European, locuitorii și oaspeții capitalei au putut vizita corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de Uniunea Europeană, unde au aflat informații despre asistența acordată de UE pentru dezvoltarea Republicii Moldova. De asemenea, evenimentul a oferit vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de cultura și bucătăria europeană și nu numai, prin intermediul prezenței Ambasadelor statelor membre ale UE și ale țărilor partenere.
Ziua Europei este marcată anual de către comunitatea europeană şi ţările partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în memoria ministrului Afacerilor Externe al Franţei, Robert Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Această zi este considerată drept data inițierii integrării europene.
Menționăm că, pe 18 mai „Orășelul European 2019” va merge în ospeție la Cahul, unde, de asemenea, sunt programate mai multe manifestări culturale și unde AGEPI alături de alți partenerii din Republica Moldova și Uniunea Europeană va disemina informații despre procesul de integrare europeană și alte subiecte utile și interesante.
Mihaela Rotari