Veteranii acțiunilor de luptă din Afganistan și de pe Nistru beneficiază de ajutoare de 1000 de lei
La data de 26 februarie, Fondul republican de susţinere socială a populaţiei a prezentat raportul cu privire la finalizarea plății de acordare ajutorului unic pentru veteranii acțiunilor de luptă din Afganistan prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei.
Astfel, participanții la acţiunile de luptă din Afganistan, care s-au întors cu dizabilități, precum şi familiile celor decedaţi în acest conflict armat, în număr total de 359 persoane, au primit ajutoare materiale unice în mărime de 1000 lei, către 15 februarie, ziua aniversării retragerii contingentului trupelor armate din Afganistan.
De asemenea participanţii la conflictul armat de pe Nistru, care s-au întors cu dizabilități, şi familiile celor decedaţi în acest conflict, în număr total de 500 persoane, vor primi ajutoare materiale unice în mărime de 1000 lei, către 2 martie – ziua aniversării de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Ajutoarele au fost acordate în scop de protecție socială a acestor categorii de persoane.
Maria Roșca