Cum activează, la această oră, toate punctele de trecere a frontierei

Cum activează, la această oră, toate punctele de trecere a frontierei

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– cinci încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– cinci cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șapte conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de transportare;
– opt persoane aflate în conflict cu legea și două mijloace de transport puse la consemn au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu instituțiile de drept naționale.

În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 59 545 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 34 170 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 31 105 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 15 099 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în străinătate – 8 330 treceri.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:

PTF Leușeni – 10 826 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 291 traversări persoane,
PTF Sculeni – 6 998 traversări persoane,
PTF Otaci – 6 391 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 5 648 traversări persoane,
PTF Cahul – 3 399 traversări persoane,
PTF Costești – 2 365 traversări persoane,
PTF comun Criva – 2 045 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 1 873 traversări persoane.

La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.

Mihaela Rotari 

Share