„Fapte Bune” – proiect inițiat de Partidul Șor. Localitățile unde va fi implementat!
În ajunul sărbătorilor pascale, Partidul Politic „Șor” a inițiat un program – „Fapte Bune”, care, la prima etapă, este implementat în localitățile în care cetățenii și-au exprimat votul pentru Partidul „Șor” la alegerile parlamentare.
Printre primele localități care au fost vizitate de deputații fracțiunii a fost Duruitoarea Veche din raionul Râșcani. Aici, Reghina Apostolova a oferit Centrului de sănătate un lot de medicamente.
De atenția deputaților Partidului „Șor” s-au găsit și locuitorii din Chiștelnița, Telenești. Reprezentantul formațiunii a oferit mănăstirii din localitate materiale de construcții și o icoană. Totodată, copiii de la grădiniță auprimit jucării și dulciuri, iar Centrul de sănătate a primit în dar medicamente și utilaje medicale.
„Partidul „Șor” este partidul faptelor concrete. Tot ce am făcut până în prezent a avut drept scop ameliorarea condițiilor de trai ale oamenilor, amenajarea și dezvoltarea infrastructurii localităților. Ca localitățile să devină mai frumoase și mai dezvoltate. Orașul Orhei a devenit un exemplu în acest sens, căruia nici nu mai trebuie să-i facem publicitate. Vom depune toate eforturile ca să reconstruim la fel și localitățile din raionul Dumneavoastră. Vrem să vă asigurăm că toate promisiunile pe care le-am dat în campania electorală le vom realiza în cel mai scurt timp”, a comunicat deputatul Partidului Politic „Șor”, Reghina Apostolova.
Potrivit unui comunicat al partidului, proiectul „Fapte Bune” va continua în toate localitățile unde partidul a obținut cele mai multe voturi în scrutinul parlamentar din februarie.
Mihaela Rotari