În ajunul Sărbătorilor Pascale, SA „Aroma” vine cu o surpriză!
În ajunul Sărbătorilor Pascale, una dintre cele mai vechi şi cunoscute întreprinderi din Moldova – SA „Aroma” a decis să le facă o surpriză plăcută consumatorilor – în perioada 15 aprilie – 10 mai la toate produsele din magazinul de firmă al întreprinderii se va aplica o reducere de 20%.
Contractat de redacţia noastră, Veaceslav Timotin, administrator al procedurii planului la SA „Aroma”, a declarat că la baza acestei decizii a stat dorinţa de a face produsele întreprinderii mai accesibile pentru consumatori.
„SA Aroma este o întreprindere de tradiţie. Dacă doriţi, într-un fel e şi un simbol al ramurii în care activăm. Produsele noastre sunt cunoscute bine în ţară şi peste hotare, iar brand-ul „Aroma” este unul din cele mai apreciate de consumatori. Chiar dacă situaţia de la întreprindere încă nu e redresată complet, după criza prin care am trecut cu ceva ani în urmă, am decis totuşi să facem această surpriză celor care ne cunosc şi ne apreciază produsele, dar şi celor care sperăm să le cunoască pe această cale”, a declarat el.
Vasile Bîlici, Directorul comercial al întreprinderii, ne-a declarat că, în condiţiile în care mulţi consumatori îşi doresc să aibă pe masa de sărbătoare un produs marca „Aroma”, iar posibilităţile materiale nu tot timpul sunt la nivel, întreprinderea a decis să facă această reducere de 20%.
„Pentru noi e important aspectul financiar, dar la fel de important este ca produsele „Aroma” să fie şi accesibile consumatorilor”, a conchis el.
Mihaela Rotari