Decizia PSRM: „Acestea sunt condițiile, dacă nu – ne pregătim cu toții de anticipate”
Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a decis, astăzi, că socialiștii sunt disponibili să creeze o majoritate parlamentară, cu un Guvern funcțional, cu blocul ACUM, iar dacă nu – atunci alegeri anticipate, informează OFICIAL.
Președintele neformal al PSRM, Igor Dodon, Președinte al Republicii Moldova, a anunțat că nu a fost examinată astăzi varianta de coaliție cu PDM.
„Condițiile principiale ce nu pot fi supuse interpretării: unu – pachetul de legi care a fost supus de către executivul politic PSRM (pensiile, capitalul matern, anularea legii miliardului, audiovizualului, legile legate de Găgăuzia, limba rusă ca limba de comunicare interetnică). Al doilea bloc – revenirea la competențele președintelui RM la situația din 1 octombrie 2016. Și al treilea bloc – în ceea ce ține de partajarea unor atribuții funcționale, și anume de a obține funcția de Speaker al Parlamentului, la care este propusă Zinaida Greceanîi, dar și PSRM este disponibil să desemneze în viitorul Guvern reprezentanți la cârma Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, dar și vicepremierul pentru reintegrare. Aceasta este poziția de la care pot să înceapă careva negocieri, noi insistăm, pe această poziție. Cât va fi această coaliție, 4 ani sau un an, noi discutăm, nu un Guvern minoritar. Vreți să discutați, acestea sunt condițiile, dacă nu – ne pregătim cu toții de anticipate”, a precizat Dodon.
Doina Secrieru