Liderul fracțiunii PDM – la discuții cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău
Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, Premier, şi ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, au avut o întrevedere la sediul Parlamentului, consacrată schimbului de opinii privind situaţia actuală din Republica Moldova.
După cum informează OFICIAL, potrivit unui comunicat de presă, Pavel Filip a subliniat deschiderea PDM faţă de toţi partenerii externi ai Moldovei, inclusiv Federaţia Rusă, atâta timp cât acestea se bazează pe respect reciproc şi pragmatism.
„Referindu-se la realităţile politice ale momentului, preşedintele fracţiunii democrate din Parlament a precizat obiectivul PDM de a susţine formarea cât mai rapidă a unei coaliţii de guvernare în Republica Moldova pentru a continua proiectele începute în mandatul anterior. Ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Vasneţov, a ţinut să remarce scorul bun înregistrat de PDM în alegerile parlamentare din 24 februarie curent, precum şi să-i ureze succes domnului Pavel Filip în exercitarea funcţiei de Preşedinte al fracţiunii PDM. Diplomatul rus a folosit acest prilej pentru a evidenţia disponibilitatea Moscovei de a dezvolta cooperarea moldo-rusă pe filiera parlamentară prin relansarea rapidă a activităţii grupului parlamentar de cooperare Republica Moldova-Federaţia Rusă”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine