Misiunea Promo-LEX, cu o prezentare post-electorală la Bălți
Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, astăzi, a susținut o conferință post-electorală în municipiului Bălți, informează OFICIAL.
În cadrul întrunirii, observatorii au prezentat o listă a implicării în promovarea concurenților electorali de către persoane cu funcții publice:
- Telenești (în favoarea candidatului Vadim Lelic)
- Rezina (în favoarea candidatei Eleonora Graur)
- Orhei (promovarea lui Tudor Golub)
- Fălești (promovarea candidatei Iraida Bînzari)
- Satul Răuțel, raionul Fălești – promovarea candidatului Partidului Democrat din Moldova (PDM) de către Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Vitalie Bîrsan
- Bălți – promovarea de către Secretarul de Stat al MEI, Elena Belei
- Rezina – promovarea Eleonorei Graur de către șeful Direcției Educație, Angela Racu.
Totodată, misiunea a oferit lista cadourilor în timpul campaniei:
- Telenești – organizarea excursiei la OrheiLand
- Bălți – oferirea sacoșelor cu șampanie și ciocolată pentru omagiați
- Șoldănești – oferirea saltelelor pentru grădinițe din localitate
- Orhei – spectacole la OrheiLand de 3 ori pe zi
- Sîngerei – oferirea cutiilor cu dulciuri și fructe la Centrul de plasament temporar pentru copii
- Șoldănești – oferirea cutiilor cu dulciuri din partea Fundației Din Suflet
- Orhei – Mihai Catraniuc (candidat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în circumscripția Orhei) a donat 23 de cărți pentru 23 de biserici din raionul Orhei
- Fălești – Oleg Savva (candidat PSRM la Fălești) a donat pentru biserici din raionul Fălești cărți religioase din numele Președintelui Igor Dodon ,
Mihaela Conovali
Share