Primăria Chișinău anunță despre închiderea sezonului de încălzire
Primarul general interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu, a dispus închiderea sezonului de încălzire 2018 – 2019 pentru consumatorii fondului locativ din municipiul, informează OFICIAL.
Astfel, în legătură cu stabilirea temperaturii de afară ce depășește + 10˚C, pe parcursul a 3 zile consecutiv, începând cu ziua de astăzi se declară oprit agentul termic pentru consumatorii casnici.
Instituțiile din sfera educației, cele sociale și medicale vor fi deconectate de la agentul termic, în funcție de solicitarea managerilor unităților bugetare.
Totodată, menționăm că anumite categorii de consumatori casnici pot solicita (în scris) prelungirea perioadei de încălzire, iar furnizorul va livra energia termică, cu condiția existenței posibilităților tehnice.
Mihaela Rotari