Haine și încălțăminte de contrabandă depistate, la frontieră, într-un autocamion

Haine și încălțăminte de contrabandă depistate, la frontieră, într-un autocamion

Membrul unei grupări infracționale a fost reținut în flagrant cu haine și încălțăminte de contrabandă. Reținerea a avut loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de subdiviziunile specializate ale Vămii, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Flagrantul a fost realizat la intrarea în țară prin postul vamal „Giurgiulești”, după ce organele de anchetă au dispus reținerea și verificarea minuțioasă a unui autocamion despre care se cunoștea că este implicat în transportarea mărfurilor de contrabandă.

Inițial, vehiculul a fost supus scanării cu raze X-Ray, iar imaginile prelevate au indicat prezența unor obiecte străine. Suspiciunile rezultate în urma scanării, dar și informațiile operative deținute s-au adeverit în cadrul controlului fizic, când au fost depistate, în total, 8.404 articole vestimentare și 807 perechi de încălțăminte, care nu erau indicate în actele de însoțire. De asemenea, unele articole aveau marcajele unor branduri renumite, autenticitatea cărora urmează a fi verificată.

Potrivit informațiilor acumulate de organele de anchetă, loturile erau procurate din Turcia. Acestea erau introduse în țară prin contrabandă, fiind disimulate printre alte mărfuri transportate în regim de tranzit.

Valoarea bunurilor reținute în momentul flagrantului a fost evaluată la peste 1,6 milioane de lei.

Pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, Codul penal stabilește o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.

img_0971

Mihaela Rotari 

Share