Declarație: 7 aprilie 2009 este o lecție din care avem încă foarte multe de învățat

Declarație: 7 aprilie 2009 este o lecție din care avem încă foarte multe de învățat

În aprilie 2009 Rodion Burcă a participat la protestele anticomuniste fapt pentru care a fost arestat pe 9 aprilie. În arestul poliției a stat cinci zile. Astăzi, el crede că, cei 10 ani sunt „o aniversare dublu tristă”, informează OFICIAL.

„Tristă din cauza evenimentelor dramatice care au avut loc atunci și de două ori tristă din cauza nepăsării cu care a fost tratat evenimentul de-a lungul celor 10 ani, care se împlinesc acum. Și nu, nu mai interesează aproape pe nimeni – nici clasa politică, nici generațiile care sunt acum, generațiile de tineri. Cei care își aduc aminte sunt cei care au fost torturați și familiile lor”, a comunicat el, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

În acest fel, Rodion Burcă a oferit mai multe detalii cu privire la aprilie 2009. „Am fost arestat în data de 9 aprilie, am fost „condamnat” la cinci zile de arest, am fost bătut, mai mult psihologic am fost afectat, deoarece în cele cinci zile ni s-a spus că nu vom ieși niciodată de acolo, că vom fi uciși, că vom fi torturați, violați, iar dacă vom rămâne vii, vom face pușcărie de la șapte ani în sus. Deci, psihologic ne-au pus la pământ în doar câteva zile… Forțele de ordine s-au comportat așa, fiindcă așa li-i natura unor structuri de stat de sorginte sovietică, dar nu ei au fost principalii vinovați, ci regimul comunist, care le-a permis să se comporte ca o instituție sovietică. Ei încercau să inducă frica în societate și în special în tineri, care erau forța motorie a protestelor care îi puteau debarca pe ei”, a declarat el.

Prin urmare, Rodion Burcă a comunicat cum ar scrie pagina 7 aprilie 2009, pentru istorie. „Ca o lecție, pentru că avem foarte multe de învățat – în primul rând, de ce trebuie să ieșim la vot, de ce nu trebuie să lăsăm să câștige o forță retrogradă, cum ar fi Partidul Comuniștilor și alte forțe care au ieșit din cadrul acestei himere. Pe de altă parte, societatea trebuie să învețe, și în special tinerii, că nu există lideri politici 100% buni și obiectivi, că trebuie să votăm, dar nu trebuie să ne facem idoli din ei și trebuie să-i ținem sub control, trebuie să-i pedepsim pentru orice abatere, pentru fiecare abatere, fiindcă doar așa o să construim, o să însănătoșim clasa politică, dacă o să-i „vaccinăm” pentru fiecare greșeală pe care o fac”, a conchis el.

Mihaela Rotari 

Share