Președintele Republicii Moldova întreprinde o vizită de lucru în Republica Azerbaidjan

Președintele Republicii Moldova întreprinde o vizită de lucru în Republica Azerbaidjan

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în Republica Azerbaidjan, pentru a lua parte la Forumul Internațional „VII Global Baku Forum 2019 – O Nouă Politică Externă”, ce se va desfășura la Baku în perioada 14-16 martie, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, la lucrările Forumului vor participa președinți, prim-miniștri, miniștri, foști șefi de stat și de guvern, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, cunoscuți politicieni și persoane publice din diverse țări.

„În cadrul vizitei de lucru sunt preconizate o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliуev. Participarea la un asemenea eveniment oferă Republicii Moldova noi oportunități de dezvoltare a relațiilor de prietenie și colaborare cu diverse state, în special în domeniul comercial-economic”, a scris Dodon.

Doina Secrieru

Share