Republica Moldova a închis consulatele din patru state

Republica Moldova a închis consulatele din patru state

Republica Moldova a sistat activitatea consulatelor onorifice din Irlanda (Dublin), Italia (Bari), Turcia(Aydin) și Macedonia (Strumița). MAEIE analizînd activitatea consulatelor onorifice, precum și rapoartele prezentate a retras patentele consulare onorifice de la consulii respectivi.

Viza.md reamintește că Consulii onorifici oferă asistenţă şi consultanţă cetăţenilor moldoveni, protejează în statul de reşedinţă drepturile şi interesele lor; sprijină promovarea intereselor Republicii Moldova în statul de reşedinţă, în special, în domeniile economic, comercial, investiţional, tehnic, ştiinţific, cultural şi turistic şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie între Republica Moldova şi acest stat.

Însă, țineți cont că atribuţiile consulului onorific NU CUPRIND ACȚIUNI care implică exercitarea autorităţii de stat cum ar fi cele referitoare la cetăţenie, vize, paşapoarte, acte de stare civilă, încasarea taxelor consulare pentru serviciile prestate, precum şi orice alte activităţi de acest gen, toate aceste atribuţii revenind competenţei Ambasadei sau oficiului consular de carieră.

Astfel de servicii se prestează, decît doar cu acceptul şi la indicaţia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (Direcția Generală Afaceri Consulare).

În schimb, consulul onorific asigură informarea cetăţenilor despre procedura de prestare a serviciilor consulare în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi, în caz de necesitate, colectează dosare de solicitare a serviciilor consulare concrete, ulterior expediate Ambasadei Republicii Moldova spre perfectare.

Maria Roşca

Share