Noii membri ai Consiliului de Administrație al ANRE, în prima ședință

Noii membri ai Consiliului de Administrație al ANRE, în prima ședință

Noii membrii din cadrul Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) s-au întrunit, astăzi, în prima ședință de lucru, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, cei prezenți au stabilit modalitățile de lucru pentru perioada următoare şi prioritățile în activitate, printre care asigurarea respectării actelor normative de către titularii de licență din sectoarele reglementate.

„De asemenea, membrii Consiliului au stabilit la data de 11 martie curent, organizarea unei ședințe publice, unde va fi examinat și propus spre aprobare Proiectul Metodologiei formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere, dar și alte proiecte de acte de reglementare”, se spune în comunicat.

De menționat că, actualii directori au fost selectați în cadrul unui concurs public organizat de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, în funcția de Director General a fost numit Veaceslav Untila, de asemenea, din Consiliu mai fac parte Ștefan Creangă, Octavian Calmîc și Eugen Carpov.

Doina Secrieru

Share