Un vitezoman care circula cu 155km/oră – reținut de polițiști
Inspectorii de patrulare, ieri, în apropriere de satul Băcioi, municipiul Chișinău, au observat cu echipamentul de măsurare a vitezei de tip „RADAR” un automobil de model BMW X6 care se deplasa cu 155km/oră. La semnalul inspectorilor de oprire a autoturismului, șoferul a ingnorat somația, a efectuat o manevră și a continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Imediat, a fost solicitat ajutorul altui echipaj pentru a reține șoferul. La scurt timp, conducătorul a fost stopat la intrare în satul Ecaterinovca raionul Cimișlia. Șoferul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 47 de ani, locuitor al orașului Comrat.
Astfel, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform articolului 236 al. 3, ce prevede depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră, stabilindu-i amendă de 1800 lei și 5 puncte de penalizare. De asemenea, acesta avea parbrizul și portierele din față umbrite, pentru care, conform articolului 228 al.7, a primit amendă în sumă de 1200 lei și 3 puncte de penalizare. Totodată, conform articolului 241 al. 1 pentru neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehicululul, fiind în drept legal agentul de patrulare i-a ridicat permisul de conducere șoferului, înaintându-l în instanța de judecată pentru stabilirea sancțiunii.
În cazul dat, după ultimele modificări, legislația prevede amendă de la 17.000 până la 25.000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.
Mihaela Rotari