Valeriu Ghilețchi: Campania s-a încheiat, viața însă continuă, la fel și lupta pentru cauza
Deși sunt procesate doar peste 76% din procesele verbale pentru circumscripția nr.51 SUA, candidatul independent, Valeriu Ghilețchi, l-a felicitat pe contracandidatul său, Dumitru Alaiba, candidatul Blocului ACUM, pentru victorie, informează OFICIAL.
„Felicitări Dlui Dumitru Alaiba cu victoria obținută pe Circumscripția 51. A fost o luptă grea. Sunt recunoscător familiei, echipei, prietenilor și tuturor celor care m-au susținut în această bătălie electorală. Campania s-a încheiat, viața însă continuă, la fel și lupta pentru cauza în care am crezut mereu. Cred că cele mai bune vremuri ale Moldovei sunt încă înaintea noastră”, a scris Ghilețchi.
De menționat că, la procesarea a peste 76% din procesele verbale, Dumiru Alaiba are 54,06%, iar Valeriu Ghilețchi, plasându-se pe locul II, are 20,71%.
Andriana Cheptine