Fracțiunile și grupurile parlamentare vor avea propriul regulament de activitate, în viitorul Legislativ

Fracțiunile și grupurile parlamentare vor avea propriul regulament de activitate, începând cu legislatura următoare a Parlamentului, informează OFICIAL.

Regulamentul-tip al fracțiunilor/grupurilor parlamentare din cadrul Parlamentului Republicii Moldova a fost aprobat la ultima ședință a Biroului permanent.

„Regulamentul-tip al fracțiunilor transpune prevederile Regulamentului Parlamentului și cele ce derivă din practica parlamentară. Acesta cuprinde capitole ce vizează scopurile, principiile și atribuțiile fracțiunii, organizarea activității acesteia, drepturile și obligațiile membrilor, alegerea și atribuțiile conducerii, ședințele fracțiunii etc. Regulamentul fiecărei fracțiuni sau grup parlamentar va fi aprobat concomitent cu constituirea fracțiunilor și va fi prezentat Secretarului general al Parlamentului pentru a fi înregistrat. Documentul a fost elaborat de către Direcția generală juridică a Parlamentului cu suportul proiectului PNUD”, se spune în comunicat.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, fracţiunile parlamentare sunt alcătuite din cel puțin 5 deputați, se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului şi funcţionează în baza regulamentului propriu.

Doina Secrieru

Share