Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Vasnețov
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, au făcut un schimb de opinii cu privire la evoluția relațiile bilaterale și realizarea înțelegerilor la care a ajuns cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
„Am adus mulțumiri părții ruse pentru susținere în soluționarea problemei exportului mărfurilor moldovenești pe piața rusă, tranzitînd teritoriul Ucrainei. Mi-am exprimat satisfacția că deja zeci de agenți economici au livrat produse moldovenești pe piața rusă, fără taxe vamale, tranzitând teritoriul Ucrainei. Acest fapt va conduce la majorarea, în termeni restrânși, a cifrei schimbului de afaceri dintre Moldova și Rusia. De asemenea am discutat despre asistența tehnică acordată de Federația Rusă țării noastre. Am convenit că în zilele următoare, un reprezentant al administrației prezidențiale va merge în Rusia pentru a asigura transportarea unităților de transport marca „KAMAZ”, astfel ca în cel mai scurt timp acestea să ajungă în Moldova”, a scris Dodon.
Mihaela Rotari