Dodon, până în aprilie, preconizează să întreprindă vizite în toate raioanele Republicii Moldova
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în week-end-ul care tocmai a trecut, a vizitat raioanele Soroca și Ocnița, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, până în luna aprilie, preconizează să întreprindă vizite în toate raioanele Republicii Moldova, în cadrul cărora va discuta cu cetățenii.
„Casa de Cultură, unde a avut loc dialogul cu cetățenii din raionul Ocnița, a fost arhiplină. În cursul discuției, au fost abordate mai multe subiecte cu privire la situația actuală din țara noastră: lipsa locurilor de muncă, a specialiștilor calificați în mai multe domenii, a pieței de desfacere pentru produsele autohtone, medicina inaccesibilă, ș.a. Oamenii doresc să schimbe situația din țară, societatea să nu mai fie divizată pe diferite criterii, să fie consolidată statalitatea țării și identitatea națională, iar familiile să-și poată construi un viitor frumos în Patrie. Am menționat faptul că voi depune și în continuare eforturi pentru restabilirea relațiilor cu Federația Rusă și obținerea accesului liber a produselor autohtone pe piața rusă, pentru atragerea investițiilor străine și crearea a noi locuri de muncă, care vor permite relansarea economiei. Am discutat despre inițiativele și programele pe care le-am lansat în legătură cu declararea anului curent – An al Familiei în Republica Moldova. Cu acest prilej, astăzi, am felicitat 3 cele mai longevive cupluri din raionul Ocnița, care au împlinit 68, 56 și respectiv 51 ani de la înregistrarea căsătoriei, precum și 3 familii cu mulți copii. Din partea Fundației de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet” am oferit fiecărei familii câte un premiu bănesc și daruri”, a scris șeful statului.
Totodată, Președintele Dodon a menționat că, la Soroca, a fost plăcut surprins de numărul mare de cetățeni care au venit la întrevedere,.
„Fapt ce denotă că oamenii sunt dornici să discute cu autoritățile, să-și expună părerile și problemele cu care se confruntă. Cetățenii sunt dezamăgiți de situația actuală în care se află Republica Moldova. Ei doresc condiții de muncă mai bune și salarii decente aici, la noi acasă, pentru a nu fi nevoiți să părăsească familiile și să plece peste hotare. De asemenea, am discutat despre modul în care sunt realizate înțelegerile asupra cărora am convenit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Oamenii au mulțumit pentru amnistia migrațională de care au beneficiat zeci de mii de moldoveni, unii dintre ei fiind prezenți la întrevedere. Am menționat faptul că și pe viitor voi ajuta oamenii și le voi apăra interesele, pentru a le crea condiții de trai mai bune. În cadrul întrevederilor de astăzi cu cetățenii țării noastre, am avut un dialog foarte bun și constructiv, fapt care mă determină să continui această practică. Cu prilejul Anului Familiei, am profitat de ocazie, și am felicitat 7 cele mai longevive cupluri din raionul Soroca și o familie cu mulți copii, oferindu-le din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet” câte un premiu bănesc și daruri. Le-am urat sănătate și mulți ani fericiți!”, a punctat Dodon.
Doina Secrieru