AGEPI a tras linie: Activitatea s-a axat pe apropierea sistemului de proprietate intelectuală la standardele europene

AGEPI a tras linie: Activitatea s-a axat pe apropierea sistemului de proprietate intelectuală la standardele europene

Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a desfășurat sedinta de totalizare a activitatilor desfasurate de colectivul Agentiei in anul 2014, al 12 februarie curent. La sedinta au participat Administratia, conducatorii subdiviziunilor si specialisti din cadrul AGEPI, precum si reprezentantii autoritatilor publice, Comisiei Nationale de PI si institutiilor cu care Agentia se afla intr-un parteneriat eficient de cooperare, si anume: Academia de Stiinte a Moldovei, Camera de Comert si Industrie a Republicii Moldova, Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic, Serviciul Vamal, Ministerul Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor si Ministerul Afacerilor Interne.

Sedinta a fost moderata de Lilia Bolocan, Directorul General AGEPI. In luarea sa de cuvant, doamna Bolocan a mentionat ca activitatea AGEPI s-a axat pe apropierea sistemului de proprietate intelectuala la standardele europene si indeplinirea obligatiilor rezultate din Legea cu privire la Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala aprobata in anul de referinta.

Pe linga activitatea de examinare si de oferire a protectiei a obiectelor de PI, AGEPI are multe alte activitati, precum realizarea obligatiilor din Legea AGEPI, astfel, a fost depus tot efortul spre indeplinirea planului de actiuni pentru anul 2014. Comparativ cu anii precedenti, cind una din prioritati a fost stabilirea relatiilor de colaborare cu alte institutii publice din Moldova, in 2014 au fost consolidate aceste relatii si s-au obtinut rezultate inalte in domeniile de cooperare. Prioritatile pentru 2014 au fost axate pe mai multe categorii de cetateni care au tangente cu PI, astfel,

AGEPI a avut o buna deschidere din partea reprezentantilor institutiilor legale in vederea organizarii unor seminarii, la care AGEPI a fost in calitate de instructor, dar si de instruit in segmentul legislatie PI.

In contextul informarii populatiei despre proprietatea intelectuala, in anul 2014, o prioritate a AGEPI a constituit-o instruirea tinerei generatii in domeniul protectiei si respectarii drepturilor de proprietate Intelectuala. Astfel, a fost lansata si desfasurata Campania nationala de sensibilizare a elevilor din mun. Chisinau asupra fenomenelor contrafacerii si pirateriei in Republica Moldova cu genericul ”Stop pirateria si contrafacerea”, in care s-a reusit informarea a circa 6000 de elevi in acest domeniu.

La fel, si inventatorii s-au bucurat de o deosebita atentie prin acordarea posibilitatii de promovare a inventiilor la nivel international, si anume: participarea la expozitii specializate de inventii si tehnologii noi (din Romania, Croatia, Polonia, Elvetia, Belgia etc.) cu sustinerea AGEPI.

Alt segment prioritar pentru 2014 a fost instruirea bibliotecarilor din centre raionale in cadrul proiectului NOVATECA, seminarelor ce aveau drept scop implicarea bibliotecarilor in promovarea sistemului de protectie a PI si dezvoltarea abilitatilor de prestare a unor servicii noi de consultanta in acest domeniu.

De asemenea, s-a investit mult efort in promovarea avantajelor inregistrarii Indicatiilor Geografice in rindurile agentilor economici, acest domeniu raminind prioritar si pentru anul 2015, deoarece, fiind un domeniu nou, inca nu este cunoscut de toti producatorii ce activeaza in domeniul dat.

In ceea ce priveste activitatea legislativa, pe parcursul anului 2014 au fost elaborate un sir proiecte de acte normativ-legislative in vederea racordarii sistemului national de PI la practicile internationale in domeniu.

In incheiere, dna Bolocan a specificat ca AGEPI va continua sa depuna eforturi pentru ca sistemul national de proprietate intelectuala sa raspunda in primul rind necesitatilor cetatenilor si mediului de afaceri, cit si pentru consolidarea relatiilor la nivel regional si international.

In adresarea sa catre participantii la sedinta, Prim-vicepresedintele ASM, academicianul Ion Tighineanu a apreciat colaborarea fructuoasa a ASM cu AGEPI pe parcursul anilor in mai multe domenii, mentionand aportul Agentiei la promovarea realizarilor inventatorilor din tara noastra la saloanele internationale de inventii peste hotare. Asocierea in programele comunitare de cercetare a dus la o mai buna comunicare cu diaspora prin prezentarea si elaborarea proiectelor inovative, fapt ce incurajeaza implementarea ulterioara a unui numar mai mare de proiecte de acest gen. Domnul Ion Tighineanu si-a exprimat increderea ca rezultatele prezentate in cadrul sedintei vor arata justa valoare a AGEPI ca institutie responsabila de proprietatea intelectuala.

Directorul AITT, Roman Chirca a tinut sa remarce succesul colaborarii dintre AITT cu AGEPI de-a lungul anilor prin organizarea concursurilor, proiectelor si a seminarelor tematice. In contextul celor spuse anterior in cadrul sedintei, domnul Chirca a adaugat ca rezultatele pozitive obtinute in cadrul proiectelor demarate in 2014 vor duce la o crestere a numarului de obiecte de PI in anii urmatori, acest fapt reprezentand o reflectie directa a nivelului de dezvoltare economica a societatii noastre.

Prezent la sedinta, Vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie a Republicii Moldova, Tudor Olaru a mentionat importanta conlucrarii productive cu AGEPI in diferite proiecte, in special: concursul ”Marca comerciala a anului” si activitatile de promovare a Indicatiilor Geografice.

In continuarea sedintei, Directorii de departamente si sefii de directii, au prezentat rezultatele obtinute anul 2014 pe fiecare segment de activitate al AGEPI, si anume: examinarea cererilor si acordarea titlurilor de protectie pentru diverse obiecte de proprietate industriala (inventii, soiuri de plante, marci, desene si modele industriale, indicatii geografice), activitatea in domeniul dreptului de autor, normativ-legislativ, promovarii sistemului national de proprietate intelectuala, cooperarii internationale si integrarii europene, dezvoltarii sistemului tehnologiilor informationale, resurselor umane, precum si activitatea economico-financiara.

Maria Roșca

Share