Andrian Candu, invitat să efectueze o vizită în Israel
Noile perspective de colaborare parlamentară între Republica Moldova și Statul Israel au fost discutate de Președintele Parlamentului Andrian Candu cu Vicepreședinta Knessetului Statului Israel, Tali Ploskov, aflată într-o vizită în Republica Moldova, țara ei de origine, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre programul de acțiuni dedicat comemorării victimelor Holocaustului, organizat mâine de Parlament, în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Moldova și Guvernul Republicii Moldova.
În același timp, Tali Ploskov l-a invitat pe Președintele Parlamentului să efectueze o vizită în Israel.
Andrian Candu s-a referit la importanța valorificării relațiilor sociale, economice și culturale între cele două state prin organizarea unor proiecte comune moldo-israeliene.
„Republica Moldova continuă să fie patria mea, de aceea urmăresc cu atenție evoluțiile din țară și constat unele progrese. Există potențial încă nevalorificat în relațiile moldo-israeliene și voi pleda pentru intensificarea lor, inclusiv pentru ca Republica Moldova să devină o destinație turistică care să fie apreciată de cetățenii din Israel”, a declarat Tali Ploskov.
Vicepreședinta Knessetului Statului Israel, Tali Ploskov se află în vizită în Republica Moldova în perioada 28-30 ianuarie 2019. Tali Ploskov, care este și Copreședinta Grupului parlamentar de prietenie Israel – Moldova, este originară din Bălți.
Mihaela Rotari